Sunt pasionat de foarte multe lucruri și pot spune că mereu am avut parte de diversitate foarte mare de lucruri, unele mai plăcute, altele mai puțin plăcute. Însă de-a lungul timpului am ajuns să renunț la cele mai puțin plăcute, astfel că acum am parte doar de activitățile care-mi plac.

Îmi place să scriu, să vorbesc în fața oamenilor, să mă plimb pe bicicletă, să alerg, să socializez și să întâlnesc noi oameni cu povești interesante, îmi place să pun lucrurile în mișcare, îmi place să ajut oamenii să facă schimbări și să se dezvolte, îmi place să dezvolt și să inovez. Și lista poate continua pentru că nu am ajuns nici măcar la 10% din lucrurile care-mi plac și pe care le fac cu zâmbetul pe buze.

Iar curând, din această întreagă listă de „îmi place”, ales să extrag un lucru și să merg ceva mai departe cu el.

DSC_0007

Îmi place la nebunie să fac poze, să fotografiez, să capturez momente într-o imagine. Până de curând nu aveam o cameră foto cu care să fac poze, ceea ce înseamnă că nu luam treaba asta prea în serios. Cu toate că am un telefon cu cameră foto bună, nu pot spune că mă aventuram prea mult să fac poze.

Acum, totul este diferit, pentru că de când mi-am luat camera foto ( undeva acum două zile ) sunt mereu cu ea după mine și pozez tot ce mi se pare interesant. Da, mi-am luat Nikon D3200 cu obiectiv 18-55mm VR II.

Inițial, dădusem comanda la emag pentru că văzusem acolo o reducere de 500 de lei. Am zis să nu mai stau pe gânduri și să o comand pentru că reducerea mi se părea substanțială. Însă nu era cea mai bună ofertă de pe piață.

Am plasat comanda și am plecat de acasă, iar camera urma să ajungă a doua zi. Între timp, prin oraș mă întâlnesc cu un prieten pasionat de fotografie, care-mi povestește că știe un website unde au cele mai bune reduceri și-mi oferă tot felul de cadouri la achiziționare.

Ajung acasă, accesez cameredigitale.ro și când colo, ce să văd? Aveam același body, cu același obiectiv în același preț, însă primeam în plus un card de 16GB, un kit de curățare și un minitrepied. Cum am văzut, am anulat comanda la emag și am făcut comanda aici. A durat ceva mai mult până a ajuns, având în vedere că a fost weekend-ul cu Paștele, însă sunt super mulțumit.

Și uite așa am ajuns să fiu super entuziasmat, având în sfârșit parte de o cameră foto de calitate. Până acum am reușit să fac câteva poze, iar câteva le urc și aici, doar ca să vezi ce-mi poate capul. Restul pozelor sunt de găsit pe albumul de pe facebook.

Votează