Ne imaginăm mereu cum ar fi dacă … și ajungem să ne alegem doar cu a ne imagina, ci nu cu a avea. Ne imaginăm cum ar fi să fim bogați, cum ar fi să fim populari, cum ar fi să fim valoroși, însă foarte rar ajungem acolo pentru că avem capacitatea de a vedea doar coperțile cărții, nu și cuprinsul acesteia.

Trăim cu impresia că pentru a putea zbura trebuie să fim în vârful unui munte. Trăim cu impresia că pentru a fi fericiți este nevoie să fim bogați și astfel ne setăm ca obiectiv principal bogăția și mai apoi fericirea.

varf-munte-zborProbabil următoarele vorbe îți sunt cunoscute:

  • Dacă iau o notă mare la următorul examen, o să mă apuc să învăț mai mult!
  • Dacă îmi măresc salariul, în mod sigur voi munci și eu mai mult!
  • Dacă îmi fac prietenă, în mod sigur voi ajunge să fiu mai respectuos!
  • Dacă m-aș muta în alt oraș sau altă țară, în mod sigur voi avea job-ul dorit și voi fi fericit și independent financiar!

Chiar crezi toate acestea? Chiar crezi că dacă… când de fapt totul ar trebui tratat invers!

  • O să mă apuc să învăț și astfel voi avea o notă mare la următorul examen!
  • O să muncesc mai mult și astfel îmi vor mări salariul!
  • Voi fi mai respectuos și în cele din urmă poate mă voi alege și cu o prietenă!
  • O să ating fericirea și independența financiară în propriul meu oraș, iar mai apoi mă voi muta în altul pentru a avea parte de alte beneficii, care mă vor ajuta pe termen lung!

Și toată această mentalitate ciudată, această perspectivă nocivă ne face să o luăm razna. Ne face să vedem întâi sfârșitul, apoi începutul și să nu băgăm în seamă cuprinsul. Nu ți se pare că totul este cam pe dos?

hectare-de-diamanteUn bătrân persan, pe numele său Ali Hafed, ce locuia nu departe de fluviul Ind avea o fermă mare, livezi, ogoare care produceau bani și era un om bogat. Era mulțumit fiindcă era bogat și era bogat fiindcă era mulțumit. Într-o bună zi, acest fermier a primit în vizită un preot budist. Ajuns în casa bătrânului persan, preotul budist a început să povestească despre lumea în care trăim și cum aceasta a fost făcută.

I-a spus că această lume a fost odinioară doar un banc de ceață în care Cel Atotputernic și-a înfipt degetul pe care a început să-l miște de jur-împrejur, din ce în ce mai repede, până a ajuns să fie precum o minge de foc. În cele din urmă, flăcările interioare au izbucnit la suprafață, prin scoarță, și astfel au apărut munți, dealuri, văi, câmpii. Când masa internă a ieșit la suprafață, aceasta s-a transformat în granit, dacă s-ar fi răcit puțin mai repede, s-ar fi transformat în argint, dacă s-ar fi răcit ceva mai repede s-ar fi transformat în aur, iar în cele din urmă ar fi fost diamante.

Preotul i-a spus lui Ali Hafed că dacă ar avea un mic diamant, ar putea cumpăra întreg ținutul, iar dacă ar avea un sac de diamante, atunci nepoții acestuia ar fi bogați. În seara aceea, când bătrânul persan s-a dus la culcare, uimit de valoarea diamantelor, acesta era sărac. Era sărac pentru că era nemulțumit și era nemulțumit pentru că era sărac.

A doua zi, bătrânul persan se duce la preotul budist și-l întreabă unde pot fi găsite diamantele, spunându-i că vrea să fie putred de bogat. Preotul îl îndrumă, bătrânul pleacă în lume după ce își vinde întreaga avere, în speranța că va găsi diamante. În cele din urmă ajunge să piardă toți banii, să nu găsească diamante și sfârșește prin a se sinucide.

Cel care cumpărase ferma și bogățiile lui Ali Hafed, într-o bună zi, și-a dus cămila în grădină ca să o adape și în momentul în care cămila și-a vârât botul în apa ceva mai adâncă a pârâului, s-au putut observa niște lumini sclipitoare, puternice în adâncul apei. Noul proprietar băgă mâinile în apă și scoase o piatră ce reflecta toate luminile curcubeului. O duse în cameră și o lăsă acolo.

Peste câteva zile, preotul budist ajunse iar pe aceste meleaguri și imediat ce deschise ușa observă minunata piatră ce strălucea. Era un diamant!

Aceasta este o poveste care mi-a plăcut tare mult, poveste ce poate fi găsită în cartea Hectare de diamante, scrisă de Russel H. Conwell, poveste ce am vrut s-o împărtășesc și cu voi.

Trăim cu ideea că locul în care ne naștem nu este locul în care ar trebui să evoluăm, să ne dezvoltăm. De ce să alergi inconștient după hectarele de diamante ale altora când, acelea care îți aparțin, sunt exact sub nasul tău?

Mi-ar plăcea să văd mai mulți oameni care nu pleacă, care nu-i părăsesc locul natal pentru a descoperi diamantele altora, mi-ar plăcea să văd mai mulți oameni care muncesc pentru visurile lor, ci nu pentru visurile altora.

Dacă ți-aș zice că fiecare oraș, fiecare loc, fiecare bucată de pământ are diamantele ei, ai crede că nu știu despre ce vorbesc și că în locul în care te afli nu există diamante, însă te înșeli. Tot ce ai nevoie este ambiția, perseverența și gândirea optimistă. Diamantele sunt fix sub nasul tău!

Votează