Bună tuturor. Pentru că nu este David cel care scrie, cel cu care v-ați obișnuit deja, am să mă prezint înainte de a vă vorbi despre motivație, din punctul meu de vedere. Mă numesc Daniela Bojincă, conform buletinului. Și pot fi găsită pe blogul meu propriu și personal, Pishky`s Blog. De obicei scriu combinând ironia cu seriozitatea, însă motivația nu trebuie luată nicidecum în glumă, sau în derâdere, așa că voi trata acest subiect cu maximă seriozitate.

Poate că voi spune truisme. Tot ce-i posibil. Nu sunt o persoană cu studii în domeniu, dar, dacă stai să analizezi în profunzime situația, nici măcar nu-ți trebuie studii în domeniu ca să-ți poți da seama de anumite chestii, detalii, concepte. Îți trebuie însă o oarecare experiență. Iar experiența ține de felul în care te-ai motivat, de câte ori și de câte ori ți-a ieșit lucrul ăla pentru care te-ai motivat.

Motivația și actul de a te motiva nu este ceva complicat. Absolut deloc. Motivația înseamnă să vrei un lucru și să-l obții cu adevărat. Să te lupți să-l obții. Practic, dar și teoretic, motivația, în termeni simpli, este „lupta” prin care tu ajungi să obții lucrul mult dorit. Iar cum te motivezi reprezintă strategia pe care tu o aplici pe „frontul de luptă”. Cel puțin, eu așa văd lucrurile în termeni cât mai simpli și inteligibili. Consider că pentru a înțelege cât mai bine un lucru, el trebuie să fie „tradus”, transformat, schimbat, în lucruri al căror mers îl înțelegem.

Eu spre exemplu, când vreau cu adevărat ceva, mă motivez așa cum știu și cum cred că e bine, nicidecum după vreo carte, sau mai știu eu ce altceva. Spre exemplu, am vrut ca blogul meu să fie cât mai cunoscut, citit, apreciat, să apară primul în diferite căutări pe Google, cât și să aibă o poziție bună în diferite clasamente.

Cum am făcut asta? Simplu. Mi-am spus că pot. Și m-am apucat să scriu câte un articol pe zi, iar, încetul cu încetul, blogul meu s-a făcut vizibil, crescându-i numărul de vizitatori și de aprecieri. Mi-am făcut timp în fiecare zi să mă motivez că pot, dar și să acționez. Nu este importantă doar motivarea. Ea poate fi egală cu zero, dacă nu o urmează imediat acționarea.

Noi toți suntem înzestrați cu puteri de reușită. Și aici nu vorbesc de puteri paranormale, sau mai știu eu ce. Nicidecum. Vorbesc doar de puterea de a reuși. Dacă ne dorim ceva cu adevărat, noi ca oameni suntem capabili să obținem prin diferite mijloace, cu ajutorul motivației. Spre exemplu, dacă vrem să ajungem printre cei mai buni alergători ai lumii, o să ajungem. O să facem asta cu greu, ce-i drept. Dar toți au pornit de jos pentru a ajunge sus. Iar pentru a ajunge buni alergători, începem să alergăm constant, puțin câte puțin, să ne hrănim corespunzător totodată, iar în timp o să observăm schimbare. Adică puterea noastră de a alerga o distanță considerabilă într-un timp optim, sau chiar record.

Observ din ce în ce mai mulți oameni care se compară între ei. Se evaluează pe diferite criterii, în funcție de ceilalți. Încearcă să-i întreacă pe ceilalți, să fie mai buni ca ei, dar, din păcate, sau poate chiar din fericire, unii nu reușesc. Și nici nu au de ce să reușească. Eu, personal, nu am înțeles niciodată de ce trebuie să-l depășești pe celălalt. Tu trebuie ca, zilnic, să te depășești pe tine. Să fii, zilnic, mai bun ca cel care ai fost ieri, săptămâna trecută, ori luna trecută. Tu trebuie să fii într-o continuă întrecere cu tine și să te autodepășești mereu. Motivaţia ține de autodepășire, nu de a-i depăși pe ceilalți. Nu ceilalți sunt obstacolul în calea ta. Nicidecum. Singurul obstacol în calea ta e chiar gradul tău de voință, care uneori poate este foarte scăzut. Gradul de voință și de motivare, cât și de acționare, trebuie să fie la nivel maxim. Fără ele nu ai cum să reușești. Fără să-ți dorești să evoluezi și să te autodepășești, succesul tău este imposibil. Cheia nu este depășirea celorlalți. Cheia este, de fapt, autodepășirea.

Eu așa mă motivez spre a-mi atinge fiecare scop în parte. Mă autodepășesc în domeniul din care face parte scopul. Încerc să devin mai bună. Iar dacă dau peste eșec, căci eșecul este uneori inevitabil, încerc să-mi caut greșelile care au dus la acest fapt, iar apoi încerc să le îndrept, ori, data viitoare, încerc să le ocolesc. Să nu le repet. După cum spunea cineva: „Nu-ți repeta greșelile. Fă altele, până ai să reușești”.

De asemenea, nu trebuie să ne fie frică de greșeli. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm, ci că trebuie să ne schimbăm tactica de automotivare și autodepășire. Greșelile sunt importante. Ele ne învață cum să nu mai facem pe viitor și ce să evităm pentru a ne putea atinge scopul.

Și pentru că nu vreau să vă plictisesc, am să mă opresc aici, căci sunt de părere că m-aș repeta în pledoaria mea despre motivație și autodepășire. Am să-mi iau la revedere de la voi, cititorii, sperând că v-a plăcut și convins ceea ce am scris. Iar dacă da, vă aștept și pe blogul meu, să vă delectați cu lucruri culturale, psihologie și relaxante, căci este un blog în care am pus de toate.


Daniela Bojincă este BLOGGERiță la Pishky`s Blog din anul 2009, de-a lungul experienței participând la concursuri precum SuperBlog și Blogal Initiative.

Dacă dorești să scrii și tu Guest Post-uri Optimiste pe acest blog, apelează la pagina de contact!

 

Votează