Voi începe cu sfârșitul articolului, care sună în felul următor: Renunță la toate așteptările pe care le ai de la ceilalți. Setează-ți așteptări care au legătură cu viitorul tău și cu felul în care îți dorești ca acesta să arate și muncește ca un nebun până așteptările sunt satisfăcute.

În fiecare moment în care îți creezi o așteptare nu faci nimic altceva decât să te limitezi. Să presupunem că următorul lucru pe care ți-l dorești este să obții un job la o companie foarte mare, pe postul de marketing.

Așteptările tale probabil sunt următoarele, din momentul în care ai aplicat:

  • Să te contacteze și să stabiliți un interviu;
  • Să treci de interviul inițial și să ajungi la altele tehnice, pe care să le treci de asemenea;
  • Să ajungi la negocierea salariului și să obții salariul dorit;
  • Să iei postul dorit și să faci parte dintr-o echipă minunată.

lucruri-rele-asteptari-exagerate

Aici limitările pot fi mai multe, însă cea mai nasoală limitare prezentă este următoarea: îți vei dori atât de mult jobul respectiv încât nu vei mai aplica la un altul, nu-ți vei mai dori să bagi în seamă niciun alt post disponibil, la o altă companie, chiar dacă e ceva asemănător.

Pe scurt, îți vei tăia orice altă oportunitate pentru că așteptarea ta este ca interviul la care ai aplicat să îți ofere jobul dorit.

Așteptările sunt conectate la două elemente: dorință și timp.

Dorința din spatele fiecărei așteptări

Atât dorința, cât și timpul, sunt elemente limitative. Adesea ne dorim lucruri imposibile, precum jobul respectiv în compania monstru. Oare abilitățile noastre sunt pe măsura jobului respectiv? Oare suntem îndeajuns de buni? Oare nu ne-ar fi la fel de bine într-o companie mai micuță?

Și din momentul în care ți-ai dorit să ajungi undeva atât de sus încât nu poți ajunge, te limitezi și nu mai ajungi nicăieri.

Timpul din spatele fiecărei așteptări

A-ți crea o așteptare înseamnă, cu alte cuvinte, a aștepta ca ceva să se întâmple. Iar a sta și a aștepta, nu-i deloc benefic. Fiecare așteptare pe care o creezi nu face nimic altceva decât să te facă să irosești timp.

Pe scurt, te de ce să-ți setezi așteptarea că vei avea job-ul pe care ți-l dorești, când poți, la fel de bine, să fii sigur că obții un job mai micuț, într-o companie mai mică?

HAI SĂ-ȚI DAU PESTE CAP PERSPECTIVELE

Uite și răspunsul la întrebarea anterioară: pentru că meriți!

Dacă ești de acord cu tot ce am scris mai sus și toată acea informație este conform gândirii tale, atunci ceva nu funcționează cum trebuie.

Așteptările sunt întotdeauna bune, în special cele care sunt făcute către tine. Te ajută să vezi în depărtare, te ajută să îți formezi planuri și visuri. Te ajută să muncești și să îți îndeplinești obiective.

Vreau ca anul viitor să am salariu de 10.000$ pe lună – așteptarea.

Ce trebuie să fac? Păi trebuie să dezvolt o afacere, sau să mă angajez la compania X pe postul Y, sau trebuie să-mi dezvolt o abilitate nouă care să mă ajute să câștig banii respectivi – setarea obiectivului.

Cum pot să fac asta? Mă interesez ce acte am nevoie pentru crearea afacerii și cum trebuie să arate una, sau mă interesez când postul va fi disponibil și voi aplica, sau văd de ce resurse am nevoie pentru a-mi dezvolta respectiva abilitate. Și mă apuc și muncesc până când ajung acolo unde îmi doresc – atingerea obiectivului.

Poate că, citind rândurile de mai sus, ți-a rămas în minte faptul că a-ți seta o așteptare este tot una cu a aștepta. Ei bine, oamenii care setează așteptări și așteaptă ca așteptările respective să fie îndeplinite din senin, nu sunt nimic mai mult decât niște oameni leneși, care procrastinează 24/7.

Lenea n-o să te ajute niciodată, iar așteptările nu sunt pentru leneși. Leneșii nu au așteptări, au doar dorințe, dorințe care nu vor ajunge niciodată să fie materializate pentru că doar se așteaptă ca acestea să se întâmple.

Renunță la toate așteptările pe care le ai de la ceilalți. Setează-ți așteptări care au legătură cu viitorul tău și cu felul în care îți dorești ca acesta să arate și muncește ca un nebun până așteptările sunt satisfăcute.

Rămâi pozitiv,
David Mitran

Lucrurile nu-s niciodată rele, așteptările tale sunt exagerate
5 din 1 voturi