De prea multe ori avem impresia că soluția se află într-un loc în care doar puțini pot ajunge. De prea puține ori ne dăm seama că, de fapt, soluția este foarte simplă și că este nevoie de o secundă pentru a schimba o viață.

Am avut parte de atât de multe situații dificile în care am vrut să abandonez încât am ajuns să nu mai știu ce să cred. Oare nu-mi găsesc locul deloc? Oare mereu trebuie să renunț la lucrurile din jurul meu atunci când situația devine dificilă? Oare nu este o soluție care să-mi ofere oportunitatea de a trece dincolo de disconfort și să nu trebuiască să pierd atât de multe?

Aceste întrebări mi le-am tot adresat, de sute de ori, și de fiecare dată încercam o nouă metodă prin care să nu abandonez, însă ajungeam mereu la același deznodământ. Până într-un punct în care mi-am zis: „Așa și? Până acum am tot lăsat baltă multe lucruri. Se va întâmpla și de data asta. N-are niciun rost să mai încerc să nu renunț.

Și ăla părea să fie momentul în care abandonam, din nou, pentru a nu știu câta oară, o activitate în care investisem mult. Însă nu s-a întâmplat deloc așa.

lucruri-dificile-abandonezi

Suntem prea absorbiți de prezent și luăm totul prea personal

Eram orbit de cât de mult mă deranjau anumite lucruri încât singura soluție viabilă mi se părea abandonarea. Dacă renunțam nu făceam nimic mai mult decât să renunț la lucrurile care mă deranjau, însă cu ele dispăreau și beneficiile.

Însă beneficiile le vedeam abia după ce ajungeam să renunț și asta mă făcea să regret. Și regretam atât de mult încât ajungeam să mă frustrez. Și cu cât se strângeau mai multe lucruri la care renunțam, cu atât se adunau și mai multe frustrări. Și ajungeam, fără să-mi dau seama și crezând că fac ceva bine, să devin frustrat.

2 lucruri pe care le-am schimbat și m-au ajutat să nu mai abandonez

Mi-am dat seama că nu era tocmai bine și astfel am încercat să fac ceva. Să schimb ceva, oricât de mic ar fi acel ceva.

  1. Fiecare lucru negativ nu mă privește în mod direct

Dacă cineva se ia de tine pentru că nu ai făcut treaba cum trebuie, mai mult ca sigur vei crede că are ceva cu tine. Și cu cât are tonul mai ridicat și atitudinea mai negativă, cu atât vei lua totul mai personal. Când, de fapt, vrea doar să-ți transmită că trebuie să modifici ceva la activitatea ta, astfel încât să fie conform așteptărilor lui.

Facem greșeala să privim informațiile primite prin prisma propriei perspective. Când emițătorul livrează un mesaj către receptor, este livrat prin prisma experienței emițătorului. Exact la detaliul acesta ar trebui să fie atent receptorul. Dacă, atunci când primim informație, suntem atenți la persoana care a transmis-o și contextul în care se afla persoana respectivă, s-ar putea să vedem lucrurile diferit și să nu mai ne agităm atât de mult pentru prea puțin.

  1. Prezentul nu-i cel mai bun timp pentru probleme

Prezentul este cel mai bun moment pentru a evolua. De fapt, prezentul este bun doar pentru a evolua. Dacă vrei să renunți, să abandonezi, să omori pe cineva, să te sinucizi, sau mai știu eu ce, lasă lucrurile ăstea pentru viitor sau trecut. Prezentul are alt scop.

Din momentul în care am înțeles asta, nu mi-am mai bătut capul cu nicio problemă. Și tot ce fac acum este să mă las distras de viitor sau de trecut. Când am o problemă și vreau să renunț, fie mă gândesc la viitor și îmi pun întrebarea „ce ar fi dacă?”, fie mă gândesc la trecut și la momentele bune din trecut.

De ce fac asta? Am două motive simple:

În primul rând, când apare o problemă simt cum am parte de foarte multă energie negativă. Și cum nimic nu-i permanent în viață, mă las distras de trecut sau viitor, astfel încât să ofer timp energiei negative să dispară.

În al doilea rând, este posibil ca în trecutul meu să găsesc soluție pentru rezolvarea problemei. Dacă sunt prea aproape de problemă, de cele mai multe ori nu găsesc nicio soluție, așa că mă las distras, mă calmez, și sunt cu ochii după soluții în acțiunile pe care le-am avut deja.

Când lucrurile devin dificile și vrei să abandonezi lasă-te distras pentru un moment și vei vedea cum urmează să ai parte de mai multă claritate și soluții pentru problema ta.

Rămâi pozitiv,
David Mitran

Ce să faci când lucrurile devin dificile și vrei să abandonezi
5 din 2 voturi