Personalitatea cameleon o avem fiecare dintre noi. Știi cum mulți oameni  spun că au mai multe personalități? Ei bine, și eu consider că fiecare are una sau mai multe, însă toate la un loc formează o personalitate cameleon. Și am denumit-o așa pentru că fiecare din acele personalități iese la suprafață în momentul în care este declanșată de ceva sau în momentul în care avem nevoie de ea.

Sunt momente în care această personalitate este necesară, momente în care fie dorim să obținem ceva, fie momente în care nu trebuie să supărăm persoanele din jur, fie momente în care dorim să fim plăcuți și așa mai departe.

De câte ori ți s-a întâmplat să vrei să-i spui șefului că habar n-are ce face și că ar trebui să te lase să-ți faci treaba? Sunt sigur că atunci când ai făcut asta, ai făcut-o pe un ton foarte calm și că ai încercat să o spui astfel încât să sune cât mai bine.

De câte ori te-ai purtat frumos cu cineva nu pentru că apreciai persoana respectivă, ci pentru că îți doreai să obții ceva de la ea? Puteai de mult să-i spui îi față că are o atitudine de rahat față de tine și de cei apropiați ție, însă ai ales să nu zici nimic și să continui să-i zâmbești.

personalitate-cameleon

Oricare ar fi momentele pe care le alegem, personalitatea cameleon devine activă, de cele mai multe ori, fără ca noi s-o activăm. Pur și simplu ne trezim că-și face de cap și că ne bagă în tot felul de situații ciudate și deloc confortabile.

În toate aceste momente se activează câte o latură a noastră, iar despre acestea vom vorbi în continuare, cu referire către cum să controlăm personalitatea cameleon astfel încât să fim în avantaj.

1. Impulsivitate

În fiecare situație trebuie să te adaptezi. Astăzi poți întâlni o persoană pe care n-o vei plăcea în veci, și chiar dacă nu ai un motiv pentru care să n-o placi, parcă există ceva acolo care te îndepărtează de ea. Dacă nu ai un motiv anume pentru care s-o îndepărtezi de lângă tine, atunci n-o face.

Conștientizează momentul impulsiv și încearcă să acționezi total opus a ceea ce simți.

2. Carismă

Dacă ești o persoană care zâmbește mult, atunci avantajul este de partea ta și probabil ai observat-o. De fapt, sunt sigur că în situațiile care ți se par ciudate preferi să zâmbești și să stai în banca ta, decât să împărtășești păreri negative despre persoana pe care doar ce ai întâlnit-o și felul în care aceasta te-a făcut să te simți.

Ei bine, probabil că mai sunt și alte elemente pe care le poți controla pentru a nu lăsa personalitatea cameleon să-și facă de cap, însă impulsivitatea și carisma sunt cele de bază.

De ce să controlezi personalitatea cameleon?

Te înțeleg și îți dau dreptate când spui că unele persoane nu-s deloc pe placul tău, însă n-ar trebui să-ți formezi această părere în primele momente ale comunicării. Durează numai 24 de secunde să ne formăm o părere despre cineva, însă adesea părerea respectivă n-are nicio legătură cu realitatea.

Și chiar dacă simți că persoana respectivă nu-i pe gustul tău, fii carismatic și deloc impulsiv, zâmbește-i și încearcă s-o cunoști mai bine.

Cealaltă față a monedei

Dacă până acum am vorbit despre cum ar trebui să ascundem orice sentiment negativ față de celelalte persoane, acum doresc să-ți spun că ar fi foarte posibil să ajungi în acea extremă, lucru care nu-i recomandat.

După ce ai cunoscut o persoană încă mai există mici detalii care te deranjează, sunt două lucruri pe care le poți face:

Primul. fie înțelegi că oamenii sunt diferiți și înveți să accepți persoana respectivă exact așa cum este.
Al doilea. încerci să-i explici care sunt lucrurile care pe tine te deranjează, din ce motive, cu argumente clare.

Votează