Dacă în articolul anterior prezentam cele mai bune 5 discursuri TED, acum am onoarea de a anunța faptul că TEDxYouth este prezent în Craiova. Organizat de cei de la Interact, conferința TEDxYouth@CaleaUnirii va începe sâmbătă dimineața, la ora 10:00, pe data de 6 decembrie, la Universitatea din Craiova. Din păcate, se pare că biletele s-au vândut, pentru că numărul locurilor total disponibile este limitat la 100.

Cu toate acestea, dacă dorești să participi, poți să trimiți un mail la davidmitran [la] vorbitorinpublic [punct] ro cu titlul „Participare TEDxYouth Craiova” și în cazul în care cineva nu poate să ajungă, vei fi contactat.

Ce este TED? TED este o organizație nonprofit ce se alimentează din sloganul „Idei care merită a fi răspândite” ( Ideas Worth Spreading ). Acronimul TED vine de la Technology, Entertainment, Design. De asemenea, există o conferință anuală TED în Long Beach, California și o conferință TEDGlobal în Oxford, Marea Britanie.

TEDxYouth CraiovaÎn cadrul conferinței de la Craiova din luna decembrie, tema aleasă de organizatori este „Unveiling the unfolding pathway to future”, iar vorbitorii vor fi următorii:

– Andrei Lăcătuș (Shurubel)- Vlogger 10Lucruri
– Radu Zernoveanu – Mastermind Consulting &Training, Mars Venus Coaching Romania
– Andrei Ilie – Medic Stomatolog, Trainer
– Cristian Toaxen – Trainer, consultant
– David Mitran – Fondator “Fii Optimist”
– Ariel Constantinof – Blogger, Fondator al “Tribului” de curieri pe biciclete din București

Dacă ai avut ocazia să afli din altă parte de conferința TEDxYouth@CaleaUnirii ce va avea loc pe 6 decembrie și ai cumpărat deja bilet, atunci ne vedem acolo. Dacă nu, atunci îmi cer scuze pentru că nu am scris articolul mai devreme.

Mai multe detalii despre eveniment, puteți găsi pe facebook la TEDxYouth@CaleaUnirii.

Votează