Sunt David, un tânăr care este implicat în acțiuni de voluntariat de mai bine de 4 ani, iar la început făceam voluntariat în mare parte pentru că-mi plăcea. A durat undeva la 6 luni să realizez faptul că nu înțelegeam cu adevărat de ce întreprindeam acțiunile respective, astfel că am început să investesc energie și resurse în a înțelege de ce fac ceea ce fac. A fost nevoie doar de încă 6 luni pentru a descoperi un termen care m-a pasionat și mă pasionează atât de mult, încât probabil va rămâne cu mine pentru tot restul vieții și anume dezvoltare personală.

Am ajuns să descopăr termenul de dezvoltare personală la un an după ce am început să fac voluntariat și de atunci tot investesc în ceea ce înseamnă dezvoltare personală. Pentru mine, a mă dezvolta personal înseamnă să am capacitatea de a ajunge să comunic cu oamenii cât mai eficient și cât mai simplu, să fiu fericit în fiecare moment al zilei și să fiu individual, astfel încât tot ceea ce fac să depindă în primul rând de mine.

inainte-de-a-face-un-lucru-trebuie-intelesDacă ar fi să vedem ce spune dex-ul, din punctul lui de vedere dezvoltarea personală include activități și experiențe care au scopul final de a îmbunătăți starea de conștientizare, dezvoltare a talentelor și abilităților personale, îmbunătățirea calității vieții și contribuirea la realizarea aspirațiilor și visurilor personale.

Desigur, o definiție pe care nimeni nu cred că va sta s-o rețină, pentru că în sinea noastră știm deja ce reprezintă dezvoltarea personală și acesta reprezintă cel mai important lucru. Mi-am permis să întreb câteva persoane apropiate ce reprezintă dezvoltarea personală pentru ele, iar răspunsurile au fost destul de diferite. Am primit „schimbare de sine”, „să evoluezi zi de zi”, „să fii prezent în viața ta”, „dezvoltarea sufletului”, „conștientizarea abilităților și utilizarea acestora”, „folosirea abilităților într-un mod benefic”, „a te bucura de lucrurile mărunte” și „înlocuirea obiceiurilor proaste cu unele bune”.

Nu mă așteptam absolut deloc să primesc răspunsuri asemănătoare pentru că suntem persoane diferite. Înainte de a citi mai departe, aș vrea să te gândești la ce înseamnă dezvoltarea personală pentru tine.

Și dacă ar fi să revenim la concluzia la care eu am ajuns la începutul voluntariatului și la titlul acestui articol, așa cum ziceam, înainte de a face un lucru trebuie să-l înțelegem. Sau într-un cuvânt – conștientizare. Trebuie să conștientizăm lucrurile pe care le facem. Însă de ce este important să conștientizăm lucrurile pe care le facem?

A conștientiza înseamnă a gândi.

Aici vreau să subliniez următorul lucru. A nu gândi nu înseamnă a fi prost. A nu gândi înseamnă a nu-ți folosi capacitatea intelectuală pe care deja o ai. A fi prost este o cu totul altă mâncare de pește.

Și înainte de a citi mai departe, vreau să te gândești puțin la un lucru foarte simplu. Vreau să te gândești la scopul vieții. Ia-ți două minute și gândește-te la scopul vieții tale. Care este acesta?

Sunt sigur că dacă acum m-aș afla lângă 10 persoane și aș adresa această întrebare, toate răspunsurile ar fi diferite, pentru că, așa cum spuneam anterior, suntem diferiți și dorințele, nevoile, valorile noastre sunt diferite. Astfel că răspunsul la această întrebare în mod sigur va fi diferit, rareori scopul în viață fiind același pentru două persoane.

Presupunând că ți-ai luat cele două minute și te-ai gândit, vreau să știi că exact acest proces al gândirii este esențialul exercițiului, nu răspunsul, nu întrebarea. Procesul prin care ai ajuns să descoperi scopul vieții în urma întrebării, reprezintă procesul conștientizării.

Uite 4 motive pentru care eu consider că oamenii nu gândesc, sau mai bine zis, 4 motive pentru care oamenii nu-și folosesc capacitatea intelectuală pe care deja o au:

1. Societatea nu vrea ca noi să gândim

De ce nu vrea societatea ca noi să gândim? Pentru că dacă am ajunge să gândim, probabil am face lucrurile așa cum vrem, unde vrem, când vrem și astfel nu ne-ar mai putea controla.

2. Este mai ușor

După fiecare zi de muncă te duci în pat și te uiți la televizor. Este mult mai ușor să stai într-o zonă de confort decât să depui efortul de a-ți folosi capacitatea intelectuală.

3. Nu avem curajul

Sau probabil că-l avem. Însă fie avem parte de oameni în jurul nostru care și-au pierdut curajul și încearcă să ne atragă în cercul lor vicios, fie ne este teamă că dacă vom face lucrurile așa cum vrem, unde vrem, când vrem, vor apărea persoane care să ne spună că nu este bine ceea ce facem, pentru că ele nu au curajul să facă lucrurile respective.

4. Nu suntem obișnuiți

Acesta este preferatul meu. Mergem la școală, timp de 12 ani, stăm 4-8 ore pe zi între 4 pereți și învățăm tot felul de lucruri fără ca măcar să înțelegem de ce le învățăm. După care, ajungem la facultate, unde oarecum ne permitem să mai scăpăm, și când zic că ne permitem mă refer la faptul că ne ducem la un job, care probabil va fi pentru restul vieții, unde stăm 8-12 ore pe zi între 4 pereți și facem tot felul de lucruri fără ca măcar să înțelegem de ce le facem.

Astfel că, nu ni se creează un obicei care să ne încurajeze să gândim pentru noi și pe tot parcursul vieții capacitățile noastre intelectuale rămân pasive, neactivate.

Și dacă până acum am tot vorbit despre dezvoltare personală și despre conștientizare și am văzut cum aceasta este diferită de la o persoană la alta, mă gândesc că la un moment dat toată lumea vrea să atingă succesul. Și din nou, pot spune că succesul este diferit pentru fiecare dintre noi. Însă, de la dezvoltare personală până la succes este nevoie de încă un pas. Care să fie acesta?

Pentru a te face să înțelegi cât mai bine, voi ilustra această idee cu un exemplu simplu:

Să presupunem că vreau să scriu cărți și că dacă voi scrie 20 de cărți voi ajunge să am stabilitate financiară, să mă publice editurile, să fiu citit și cunoscut. Am definit astfel ce înseamnă succesul. Dezvoltarea personală în acest caz ar însemna să învăț cum se scrie o carte, cum se formatează textul, cum pot să scriu cât mai corect gramatical și cum să mă exprim cât mai bine. Dacă îmi doresc ca respectiva carte să fie în franceză, atunci va trebui să învăț și franceza. Tot procesul care mă ajută să ajung să scriu conținutul cărții ține de dezvoltarea mea personală.

Și ajung să mă dezvolt atât de mult încât să pot să scriu prima carte. Însă dacă după prima carte, așteptările mele în legătură cu succesul pe care mi-l doresc nu sunt satisfăcute și nu am parte nici de beneficiul financiar și nu sunt nici citit, atunci este posibil să mă retrag.

Aici intervine cel de-al treilea element al ecuației noastre, și anume motivația.

Motivația mă va ajuta să continui să scriu cărți, chiar dacă prima carte nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele. Motivația mă va ajuta să scriu cele 20 de cărți și să-mi ating scopul.

Dezvoltare Personală – Motivație – Succes = am numit această schemă Rutina Dezvoltării Personale, despre care am scris acum ceva timp pe Motivonti. Dacă vrei să aprofundezi subiectul, nu-ți recomand doar să citești articolul respectiv, ci să studiezi cărți și articole de pe întreg internetul.

Nu am vrut să intru mai mult în subiect, pentru că așa cum spune și articolul, este important să înțelegem un lucru înainte de a-l face și tocmai asta am vrut, să vă fac să înțelegeți importanța motivației și a dezvoltării personale în cazul în care vă doriți succesul.

Votează