Și probabil în multe alte orașe, însă de data aceasta vă povestesc despre Filiași. Și povestea începe undeva acum câteva luni, când am fost la un concurs de oratorie pentru liceeni. Mi-a plăcut ce am văzut, tineri foarte entuziasmați și pasionați de oratorie.

Am fost la acel concurs pentru că îmi place să vorbesc în fața oamenilor și totodată eram curios ce se întâmplă în generațiile mai tinere și voiam să știu cum evoluează acestea. Am cunoscut oameni tare pricepuți acolo, însă era o persoană care transmitea ceva diferit. Însă ar trebui să încep cu începutul.

Am intrat în sala de clasă, m-am dus undeva în spate și m-am așezat jos. Nu mă așteptam să socializez prea mult, mă dusesem doar ca să analizez și să văd ce se întâmplă.Totul părea normal iar cei care trebuiau să înceapă să-și prezinte discursurile păreau să aibă emoții.

Și cum stăteam eu jos, vine o tipă și se așează lângă mine. În acel moment așteptările mi-au fost spulberate, pentru că am început să socializăm. Era la început de drum și-mi povestește cum nu s-a pregătit mai deloc pentru discurs, însă că are încredere în ea. Îmi aducea aminte de mine și de momentele în care eram la început și cum nu-mi plăcea să repet mai deloc pentru că știam că pot.filiasi-dezvolta-voluntari

Și așa am întâlnit-o pe Christiana, în momentul în care a luat locul 2 la un concurs de oratorie la nivel local. Și de atunci am decis că este o persoană care merită ajutorul meu. Așa că mai departe, pentru că înaintase către faza națională, m-am întâlnit cu ea într-un parc și i-am împărtășit câteva activități prin care își poate îmbunătăți abilitățile de orator, ajungând să ia locul 4 la faza județeană.

De atunci am aflat că face voluntariat de ceva timp, și că se tot implică în foarte multe proiecte.

Christiana este din Filiași, orașul unde își petrece timpul activând ca voluntar într-un centru de zi. Iar recent, a avut provocarea de a organiza un proiect prin intermediul căruia să informeze tinerii cu privire la voluntariat, prezentându-le acestora beneficiile de care pot avea parte dacă fac voluntariat.

dv-logoDacă ești din Filiași și încă ești la liceu, ai fi fraier în cazul în care nu te-ai înscrie la acest minunat proiect. Mai multe detalii precum locație, dată, oră și persoane de contact le găsești pe site-ul www.dezvoltamvoluntari.info, iar în continuare te las cu un mic-mic interviu – 3 întrebări le care i le-am adresat Christianei pentru a afla mai multe despre ea.

DAVID: Ce te-a motivat să te implici în organizarea acestui proiect?

CHRISTIANA: Pentru mine voluntariatul a fost unul din cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat, iar acest proiect în care să promovez stilul meu de viaţă și ceea ce fac mi s-a părut o oportunitate de a-l arata celor din jur și de asemenea de a-I provoca la un „altceva”.

DAVID: De cât timp faci voluntariat și cum te-a ajutat voluntariatul până acum?

CHRISTIANA: De doi ani ma implic în acţiuni de voluntariat în special pe timp de vara sau în vacanțe, dar anul acesta am încheiat un contract de voluntariat și pe timpul scolii.

Cu siguranţă voluntariatul m-a ajutat enorm de mult. Este o parte importanta în viaţa mea care cred ca m-a modelat în mare parte în ceea ce sunt acum și de asemenea îmi trasează subtil și viitorul.

În primul rand, am învăţat sa socializez și să învăţ sa răspund la situaţii dificile sau de criza în care totul depindea de mine. Am învăţat să mă descurc pe cont propriu, am învăţat să empatizez cu lumea și să înţeleg nevoile oamenilor. Voluntariatul m-a făcut mai receptivă la cei din jurul meu, dar și la mine, lucrând la aspectele mele mai putin frumoase și îmbunătăţindu-le. Un exemplu concret este acceptarea celor din jur. Fiind o fire introvertită nu puteam să suport oamenii, mai ales nevoile lor. Prin voluntariat m-am schimbat radical, acum fiind cu mult mai atentă la ei și la ceea ce reprezintă ei ca și persoane.

DAVID: Consideri că voluntariatul schimbă comunități? Dacă da, în ce fel?

CHRISTIANA: Clar voluntariatul schimba comunităţi, in primul rand prin puterea exemplului. In societatea noastră, momentan, toţi sunt uimiţi atunci când faci ceva pentru ceilalţi fara sa fii plătit. și am avut dese experiente în care oamenii mă întrebau cum de am răbdare sa fac toate acele lucruri și cum am timp să le fac pe toate, iar pentru ei, voluntarii au servit drept model.

În al doilea rând, activităţile de voluntariat schimbă conceptul și viziunea față de lume și cei din jur, iţi arata că poţi trăi și altfel și că poţi fi diferit.

În al treilea rand, nu cred că o persoana care se implică în voluntariat va fi la fel ca la început. Pe lângă satisfacţia pe care o are făcând acele activităţi, apare mai apoi și o dedicare, o competiţie cu tine însuţi: să iasă cât mai bine acel lucru, să am randament maxim, să pot să îmi depăşesc limitele și să învăţ să mă organizez. Aceşti oameni sunt exemplul și cred ca încet-încet ei pot schimba comunitatea.

În Filiași, printre altele, dezvoltăm voluntari
5 din 1 voturi