Mă uitam pe Facebook și, la un moment dat, am văzut o întrebare care suna în felul următor: care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat de-a lungul vieții tale?

Însă nu m-am gândit la cele mai importante lecții pe care le-am învățat de-a lungul vieții mele, ci m-am gândit la cea mai importantă de luna aceasta.

Pentru că viața este formată dintr-un amalgam de experiențe, însă s-ar putea ca un lucru pe care l-am învățat acum 2-3 ani să nu mai aibă nicio valoare în momentul prezent, chiar dacă atunci a fost important.

Astfel, consider că este mult mai important să mă concentrez pe momentul prezent.

lectii-invatate-viata

Ce am învățat eu luna aceasta?

Până în momentul prezent al lunii acesteia am învățat un lucru foarte important: consider că oamenii se ajută între ei atunci când oamenilor le este solicitat ajutorul.

Dacă ar fi să mă duc mai departe de ideea aceasta aș spune că este clar că în viață avem nevoie de ajutor și că mereu ne dorim să fim ajutați. Însă, nu o să se întâmple ca o inițiativă din partea celorlalți.

În schimb, dacă ne dorim atât de mult ajutorul, putem să-l cerem. Este cel mai simplu lucru pe care putem să-l facem. Și acesta este un lucru pozitiv pe care l-am învățat.

Până la urmă, dacă ar fi să văd o parte negativă a lucrului acestuia, ar fi următorul: dacă ceri ajutorul, poți în același timp să nu-l primești.

Însă depinde de tine cât de mult îți dorești să fii ajutat. Pentru că dacă îți dorești extraordinar de mult să fii ajutat, atunci vei primi acel ajutor. Și e clar că va trebui să ceri ajutorul mai multor persoane.

Am ajuns la această concluzie pentru că atunci când am lansat campania de crowdfunding pentru cartea mea și pentru a strânge cei 3000 de lei necesari printării acesteia, cred că am vorbit cu cel puțin 100 de oameni până în momentul prezent.

Am pornit campania undeva acum două săptămâni și s-au strâns aproape de 60% din suma necesară, ceea ce este extraordinar de bine. Însă, s-au implicat doar vreo 25 de persoane plus o companie.

Asta nu înseamnă că din cei 100, 25 s-au implicat și au donat. Din cei 100 cu care am vorbit, undeva la 15 oameni s-au implicat și au donat, pentru că nu-i cunosc pe toți cei care au donat.

Cu toate acestea, ce se întâmplă cu cei 85 care au rămas? Ei bine, mulți dintre ei s-au implicat cu un share sau cu orice fel de ajutor au putut. Alții m-au băgat în seamă, au zis că ajută și până acum nu au făcut-o. Iar alții nici nu m-au băgat în seamă.

Aceasta este o parte negativă a învățăturii mele căreia nu îi acord prea multă atenție, pentru că nu mă ajută cu nimic.

Nu mă ajută cu nimic să acord atenție unui lucru care nu este pe aceeași direcție cu activitatea pe care eu o fac.

Și am ajuns la o concluzie

Cred că în cazul meu, alți oameni ar continua să-i bată la cap pe cei care n-au răspuns apelului respectiv. Sau ar încerca să insiste în continuare. Eu consider că nu are niciun rost.

Nu are niciun rost să mă duc la o persoană care nu a dat niciun semn de ajutor în cele două săptămâni în care eu am promovat în continuu campania de crowdfunding.

Scopul nu este să mă ajute pentru că eu îi bat la cap. Scopul este să se implice pentru că vor să mă susțină sau să descopere ce am scris în ideea că vor învăța ceva.

Am învățat că este bine să-ți îndrepți atenția către cei care doresc să te ajute, iar ceilalți să fie ignorați. Din momentul în care nu vor să fie lângă tine, nici nu văd de ce te-ai obosi să-i forțezi să fie lângă tine.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat luna aceasta?
5 din 2 voturi