Îți place mereu să ai ultimul cuvânt și ești mereu plin de furie atunci când te afli într-o conversație în care argumentele celuilalt sunt solide? Nasol pentru tine, pe bune! Pentru că nu faci nimic altceva decât să hrănești orbul cu culori și surdul cu sunete.

Adu-ți aminte când ai fost ultima data și orb și surd. Sau, altfel spus, când te interesa doar de ceea ce tu ziceai și auzeai, și în rest nimic. Adu-ți aminte când ai avut ultima „confruntare” în care comunicarea pentru tine n-avea sens pentru că tu știai deja că ai dreptate.

Și atunci, dacă știm atât de bine că avem dreptate, ne dorim totodată să știe și ceilalți că avem dreptate. Însă tu, cel care faci parte din acest proces al comunicării fără să contribui la el, ai parte doar de senzații. Pentru tine nimic nu e real, nimic nu e pe bune!

hraneste-orgoliul-cu-senzatii

Furie, putere, bucurie, mândrie, compasiune – pentru tine toate acestea nu sunt emoții ( negative sau pozitive ), ci sunt pur și simplu senzații, cu care te alimentezi în fiecare zi, precum un vampir energetic care tot caută să sugă câte ceva de la cei din jurul lui. De fiecare dată, în fiecare moment în care găsești oportunitatea, te asiguri că cei din jurul tău te aprobă și că fiecare acțiune a celorlalți și fiecare mesaj ce ajunge la tine îți gâdilă șirea spinării.

Și te simți bine… sau cel puțin pe moment.

Pentru că, de fapt, acele senzații nu te ajută să evoluezi, nu te ajută să te descoperi, ci doar te țin în jocul continuu din care faci parte. Un joc pe care ai impresia că-l controlezi, însă nu tu faci regulile și nici cheile nu le deții.

Și dacă citești aceste rânduri, poate ajungi să-mi dai dreptate. Însă o să-ți zici că nu-ți pasă, dar te liniștesc, spunându-ți că nouă, celorlalți, ne pasă.

Fraierii își hrănesc orgoliul cu senzații în timp ce sunt manipulați de cei care câștigă

Nouă ne pasă de fiecare senzație pe care tu o ai, pentru că am înțeles că dacă-ți alimentăm dorința de a avea dreptate, de a fi în centrul atenției, de a avea ultimul cuvânt, atunci am înțeles că te putem controla și manipula așa cum ne dorim, fix după bunul nostru plac, pentru a obține ceea ce ne dorim.

Nu-ți dăduseşi seama de asta? Dar vai, ce păcat.

Probabil că ți-ai dat seama acum, însă crezi că ai tăria necesară să renunți la viciul tău bazat pe senzații și să asculți mai mult, doar din dorința de a-l înțelege pe cel de lângă tine?

Uite și o parte practică, în cazul în care îți dorești să schimbi ceva: de acum în colo, când ieși cu prietenii în oraș, tu vei fi singurul care nu va scoate niciun sunet. Nici măcar unul. Deloc. Zero! Și în tot acest timp nu stai cu nasul în telefon sau cu ochii pe pereți, ci ești atent la ce spun prietenii tăi.

Fraierii își hrănesc orgoliul cu senzații
5 din 3 voturi