Tehnologia asta și tot ceea ce ea reprezintă ne face să fim din ce în ce mai atașați de mediul online. Și cu cât evoluează mai mult, cu atât vom conștientiza mai puțin ce se întâmplă cu adevărat. Nu, nu sunt împotriva tehnologiei. Consider că tehnologia reprezintă un procent din evoluția noastră, însă totodată tehnologia ne limitează.

Avem dreptul de a alege, însă am ajuns în punctul în care nu mai alegem nimic altceva decât lucrurile pe care le avem pentru că asta reprezintă confortul. Ar trebui să putem alege să închidem facebook-ul, să stingem laptop-ul și să citim o carte. Însă suntem prea absorbiți de falsa socializare din online, încât restul parcă nici relevanță nu mai are.

Acum două săptămâni am fost la Bran, Brașov ca trainer pe un proiect multicultural. Desigur, am luat și telefonul și laptop-ul după mine. Nici nu m-am gândit că le-aș putea lăsa acasă și ce s-ar întâmpla cu adevărat dacă nu aș căra tehnologie după mine. Au trecut două zile, au trecut trei. În primele trei seri, după ce mâncam, mă duceam în cameră, aprindeam laptop-ul și lucram. Fie scriam ceva, fie căutam un nou task, fie citeam ceva.

Având în vedere că au fost 32 de participanți la proiect, din 8 țări diferite, eu în primele 72 de ore nu am socializat prea mult, pentru că în mintea mea munca din online era mai importantă. Însă nu a durat mai mult de 3 zile pentru că laptop-ul mi s-a stricat.

online-duce-de-nas

Dacă mi se întâmpla asta acum 1-2 ani, probabil o luam razna și făceam urât. Adică cum? Cum să mi se strice laptop-ul? Însă m-am aflat exact la polul opus. Mi-am luat 10-15 minute imediat după ce am realizat că laptop-ul este mort și m-am gândit. Am conștientizat că eram atât de înfipt în lumea virtuală și că depindeam atât de mult de ea încât mă limitam. Și erau atât de prezente limitele încât nu mai erau conștientizate.

A fost un moment în care m-am bucurat maxim, iar restul zilelor proiectului au fost minunate, însă cu povestea proiectului o să revin în una din zilele următoare pentru că acum mai am ceva de spus despre felul în care online-ul ne sabotează.

Pornind de la ideea „dacă faci ceea ce ai făcut mereu, vei primi mereu același lucru” și continuând cu ideea că „online-ul fără offline nu există” pot spune că ne-am blocat atât de mult pe această lume virtuală încât s-a ales praful de multe lucruri esențiale nouă, oamenilor.

Sunt genul de persoană care atât timp cât nu o simte pe propria piele nu o bagă în seamă, astfel că pentru a învăța cu adevărat un lucru trebuie să mi-o iau peste bot. Și mi-am luat-o.

Poate că știi, poate că nu știi, în 2012 lansam fiioptimist.ro, un blog al cărui conținut se află aici acum. Din 2012 până la sfârșitul lui 2013 (deci cam un an și jumătate) am tot scris articole, m-am tot agitat și mă agitam degeaba. Eram doar eu și lumea mea interioară împreună cu online-ul. De la sfârșitul lui 2013 am început să ies afară din casă, în sensul că eram prezent la evenimente, unde cunoșteam oameni noi, iar dacă un lucru îmi plăcea cu adevărat, câteodată îndrăzneam să scriu despre el.

Și când am îndrăznit, am văzut schimbarea. Am văzut că se întâmpla ceva diferit. Și motivul era unul simplu: scriam despre lucruri care aveau legătură directă cu oamenii, fapt care îi făcea să se simtă importanți, fapt care îi făcea să se simtă băgați în seamă. Le ofeream atenție.

Și astfel, blogului care era pur și simplu informativ i-am adăugat o urmă de umanitate, lucru pe care încerc să-l fac să fie cât mai prezent aici.

Cum ne duce de nas online-ul? Ne distanțează din ce în ce mai mult de noi, cu toate că ne oferă impresia că ne apropie. Ne oferă o modalitate rapidă de comunicare, pe când comunicarea aia „pe bune” are la bază niște emoții și sentimente, pe care chatul de pe facebook nu le poate înțelege.

În scris, comunicarea a fost mereu deficitară din punctul meu de vedere. Și cu toate acestea, văd oameni care încearcă să rezolve dispute prin intermediul comunicării online.

Votează