Stau cu cartea asta în față, pe care doar ce am terminat-o, și mă gândesc la ce anume să aleg să vă spun din ea.

Mai multe de atât, mă gândesc la tot ce am făcut în ultimii ani și la felul în care am făcut lucrurile. Sau, mai bine zis, la cât de bine am ales lucrurile pe care am decis să le fac.

Și-mi dau seama, acum, după ce am citit cartea, că de foarte multe ori am fost precum un câine care se învârte în jurul propriei cozi.esentialismul

Esențialismul, de Greg McKeown este o carte pe care foarte multă lume ar trebui s-o citească. Iar din punctul meu de vedere această categorie, denumită „foarte multă lume”, îi cuprinde pe următorii:

  • Cei care nu au timp, însă își doresc să facă rost de mai mult timp;
  • Cei care se iau prea mult în serios și nu-și alocă timp să se joace din când în când;
  • Cei care sunt mereu cu ochii după oportunități și au impresia că trebuie să zică mereu „da” la orice;
  • Cei care consideră că o oră în minus de somn înseamnă o oră în plus de muncă;
  • Și, probabil cel mai important, cei care consideră că nu au parte de rezultatele pe care și le doresc.

Cred că lista poate continua. Însă o să sintetizez, pentru fiecare din cele 5 liniuțe de mai sus, pornind de la o idee extrasă din carte.

/1 Cei care nu au timp, însă își doresc să facă rost de mai mult timp

Timpul pe care îl avem se învârte foarte în jurul deciziilor pe care le luăm.

Conceptul de „mai puțin, dar mai bine” este prima idee cu care rămâi din cartea Esențialismul atunci când o citești. Autorul consideră că această definiție este cea mai potrivită esențialismului.

Când am citit despre această definiție, m-am dus cu gândul la sistemul educațional din România. Unde ți se cere să înveți din toate despre de toate. Ca mai apoi, pe lângă faptul că respectivul volum de informație (de cele mai multe ori) e învechit, nici nu-i folosit în practică.

Mai mult de atât, m-a dus cu gândul la companiile și la posturile care se găsesc în companii. Și la felul în care de cele mai multe ori (aproape de fiecare dată) ți se cere să știi multe alte lucruri decât acel lucru pe care ești specializat.

Însă, cu cât te focusezi mai multe pe a învăța altceva decât acele lucruri în care vrei să excelezi, atunci cum vei putea ajunge să fii cel mai bun?

Cred că ăsta-i unul din motivele pentru care în companii nu există cei mai buni oameni, ci doar oameni buni pe ceea ce fac. Nu pentru că oamenii nu ar putea deveni cei mai buni, ci pentru că în respectivele companii nu există oportunitatea de a evolua.

/2 Cei care se iau prea mult în serios și nu își alocă timp să se joace din când în când

Sunt foarte multe momente în care îmi doresc să mă iau mai mult în serios. Pentru că în acele momente în care nu mă iau în serios, am senzația că nu muncesc către atingerea visurilor mele.

Însă cartea asta mi-a dat-o peste nas și m-a făcut să înțeleg contrariul. M-a făcut să înțeleg că momentele de relaxare, cele în care mă joc, sunt momente de care am nevoie.

Uite 4 idei care mi-au schimbat perspectivele:

/A Imaginația este sursa tuturor formelor de realizare umană.

/B Stwart Brown, fondatorul Institutului Național pentru Joacă spune că nimic nu activează creierul ca joaca.

/C Când ne jucăm, suntem angajați în cea mai pură expresie a umanității noastre, în cea mai reală expresie a individualității noastre.

/D Edward M. Hallowell, un psihiatru specializat în știința cerebrală, spune că jocul are un efect pozitiv asupra funcției executive a creierului. Această funcție include planificarea, stabilirea priorităților, programarea, anticiparea, delegarea, deciderea, analizarea. Pe scurt, majoritatea abilităților pe care trebuie să le stabilească orice director pentru a excela într-o afacere.

De asemenea, în carte este menționat că a te juca nu înseamnă neapărat a te juca jocuri video. În activitatea joacă intră activități precum desenatul.

/3 Cei care sunt mereu cu ochii după oportunități și au impresia că trebuie să zică mereu „da” la orice

Această idee este în continuarea primei idei, când vorbeam despre conceptul „mai puțin, dar mai bine”.

În carte ți se spune că există există două tipuri de „da”. Acel „da” hotărât și cel în care stai puțin pe gânduri. Dacă oportunitățile pe care le ai acum în fața ta nu au atribuit un „da” hotărât, ar trebui să renunți la ele.

Asta îmi trezește în minte toate momentele în care am primit propuneri de colaborare și am stat pe gânduri ore, zile, poate chiar săptămâni pentru a da un răspuns afirmativ. În același timp, îmi aduc aminte că n-am câștigat nimic spectaculos din colaborările respective.

Toată această idee mă face să-mi pun întrebarea „dacă aș fi făcut altceva, oare aș fi avut parte de altceva mai spectaculos?”. Mai spectaculos probabil că nu, însă aș fi investit mai mult în mine și în ceea ce eu consider că contează cu adevărat.

/4 Cei care consideră că o oră în minus de somn înseamnă o oră în plus de muncă

Eu unul, dorm bine merci, și rareori se întâmplă să am nopți în care să nu pot dorm. Atât de rar, încât atunci când apare una, îmi este ciudă pentru că știu că a doua zi o să fiu lipsit de energie.

Acum un an de zile, vedeam un discurs TED în care speakerul vorbea despre felul în care putem ajunge să fim specialiști într-un domeniu.

Întâi, a menționat că pentru a fi buni, avem nevoie să investim câteva zeci de ore, până în o sută, în învățarea lucrului respectiv. Însă, pentru a fi specialiști (poate chiar cei mai buni) avem nevoie să investim peste 10.000 de ore.

În cartea „Esențialismul” am recitit această idee. Însă, în completarea ei, vine cu al doilea lucru de care ai nevoie pentru a deveni specialist într-un domeniu. Și anume somnul.

Studiul a fost făcut pe violoniști, de către K. Anders Ericsson, iar în studiu, pe lângă cele 10.000 de ore investite în practicarea abilității, sunt menționate și 8.6 ore dormite în timpul nopții, la fiecare 24 de ore. De asemenea, la acestea, se mai adaugă și 2.8 ore dormite în timpul zilei, la fiecare 24 de ore.

/5 Cei care consideră că nu au parte de rezultatele pe care și le doresc

Această idee este ca un rezumat al tuturor celor citite în carte. Iar ideea sună simplu.

Rezultatele de care ai parte acum reprezintă suma tuturor deciziilor tale. Dacă dorești să-ți schimbi rezultatele, schimbă-ți deciziile.

Dacă vrei să citești cartea, o poți cumpăra, în limba română, de la editura Act și Politon.

BONUS: Liste de convingeri

Unul din lucrurile care mi s-a părut special la această carte este că îmi oferă liste de convingeri, atât ale celor care practică esențialismul, cât și ale celorlalți.

Exact acum, când scriu aceste rânduri, deschid cartea aleatoriu și găsesc următoarele două liste:

esentialismul-convingeri

În fiecare capitol găsești astfel de liste de convingeri. Pe mine mă ajută să înțeleg modul de gândire al unui esențialist.

Cartea asta era de ceva timp pe listă. Merci, Florin. Felicitări pentru prefață!

Posted by David Mihail Mitran on Friday, 28 October 2016

Esențialismul – arta de a spune „nu”
5 din 7 voturi