Totul a început în 2013, când îmi lansam prima provocare sportivă, din cauza unui prieten: aceea de a alerga un maraton. Maratonul l-am alergat, iar atunci am și scris un articol despre întreaga experiență.

Din momentul acela mi-am tot lansat provocări, atât sportive cât și de altă natură, însă ele presupuneau un antrenament de lungă durată, iar provocarea avea loc într-o zi, maxim două.

Recent, cam acum două luni de zile, am primit o provocare de la prietenul Cristian Toaxen (mereu prietenii sunt de vină) în care trebuia să fac câte 22 de flotări în fiecare zi, pentru 22 de zile.

alergare-eucadavid-7zile

Mi s-a părut floare la ureche, așa că m-am gândit că ar fi interesant să mă duc să abordez oameni prin parc și să-i pun să mă filmeze pentru un minut, cât timp fac provocarea.

Tot ce aveau ei de făcut era să mă filmeze pentru un minut, în care erau trei secvențe:

  • Secvența de început, în care spuneam că am fost provocat să fac flotările și menționam în ce zi a provocării sunt;
  • Secvența de mijloc, în care făceam cele 22 de flotări;
  • Secvența de sfârșit, în care provocam o persoană din lista de Facebook să facă aceeași provocare.

Nu am abordat străini prin parc în toate cele 22 de zile, ci doar în primele 7 sau 8. Însă una din ele a fost tare amuzantă. În filmare (pe care o găsești mai jos) nu a apărut nimic diferit, însă momentul de dinainte de filmare a fost amuzant.

Știi bancul cu mașina de tuns iarba și cei doi polițiști …

Țin minte că în ziua respectivă abordasem deja 4 persoane sau grupuri de persoane și primisem numai refuzuri. Când, la un moment dat, văd doi polițiști stând pe o bancă și îmi zic că nu am nimic de pierdut dacă-i abordez și pe ei. În cel mai rău caz, voi avea parte de încă un refuz.

Ajung în dreptul lor (eram cam la 2-3 metri în spatele lor) și pe unul din ei îl și aud: „ia uite mă ce bine tunde asta”. Nici nu îi abordasem și deja era dubios.

Mă așez în fața lor, fără să mă dau jos de pe bicicletă și le zic că am nevoie de ajutorul lor. Amândoi fac ochii mari.

Le spun că am primit o provocare și că mi-ar fi de ajutor ca unul din cei doi să mă filmeze pentru cel mult un minut, în care eu zic ce am de zis (cele trei secvențe de mai sus).

Polițistul care era cu telefonul în mână îmi zice: „nu pot, eu am treabă”. Se întoarce către colegul său și îi spune: „filmează-l tu, că eu mă uit la asta cum tunde iarba”. Pe fundal se auzea un zgomot de mașină care tundea iarba. N-am văzut ce era, în mare parte pentru că gândul îmi stătea la provocarea mea și mă și abțineam să nu râd.

În fine. Mă filmează, le mulțumesc și plec.

Revenind la flotările mele, am realizat că o astfel de provocare îmi este mult mai benefică, pentru că mă face să mă concentrez pe fiecare pas al călătoriei mele, ci nu pe un obiectiv final, oarecum măreț.

30 de zile de alergare #eucadavid

În primul rând, care-i treaba cu hashtagul?

Pe 3 octombrie m-am reapucat de alergat (alergări micuțe) după două luni în care luasem pauză. Și imediat după, oarecum instinctual, am vrut să dau provocarea mai departe. Nu alergasem foarte mult și m-am gândit că ar fi interesant să văd că alergarea mea are impact și în viețile altora.

eucadavid-alergare-provocari-dupa-7-zileAșa că mi-am dorit ca restul lumii să facă ce fac și eu. Astfel că am lăsat un mesaj, foarte scurt, care a sunat în felul următor: „Și uite așa, încep o provocare, de 30 de zile, în care vreau să alerg zilnic. Sa vedem ce iese. Mai am 29. Dacă vrei să te alături, hai să contorizăm distracția sub hashtag-ul #eucadavid. Te bagi? :)”

Până acum nu s-a alăturat nimeni, însă nici nu aveam prea multe așteptări. Cu toate acestea, dacă dorești să începi, în continuare ai programul meu:

  • Zilele 1-7: alergări de minim 3 km;
  • Zilele 8-14: alergări de minim 5 km;
  • Zilele 15-21: alergări de minim 7 km;
  • Zilele 22-28: alergări de minim 9 km;
  • Zilele 29-30: alergări de 10-11 km.

Ca idee, nu trebuie să alergi cât alerg eu. De fapt, nici nu trebuie să alergi. Însă ar fi interesant să văd că în hashtagul #eucadavid apar și alte postări, cu provocări pe care le încep oamenii, în loc să fie doar ale mele acolo.

Cum mă simt după cele 7 zile de alergare #eucadavid?

Pe scurt, mă simt extraordinar!

Primele 7 zile au fost foarte ușoare, pentru că au fost câte 3-4 km în fiecare zi. Însă la unele alergări am și tras tare și am alergat cu 5:30 min / km, lucru care nu prea s-a întâmplat până acum.

Obosit nu mă simt. Poate doar îmi sunt mușchii puțin încordați și simt ca și cum aș avea un început de febră musculară. Însă greul cred că abia de acum înainte începe, când cresc distanța (ce-i drept, nu cu mult) și am pretenția să-mi păstrez viteza respectivă, măcar în câteva din alergări.

Cu toate acestea, urăsc momentele în care plouă. Nu-mi place să alerg pe ploaie și cred că o să plouă tot mai des.

De ce alergare?

Din două motive.

În primul rând pentru că luasem două luni de pauză și simțeam nevoia să reîncep alergările, oricât de mici ar fi ele.

În al doilea rând, pentru că sunt dependent de endorfine și de starea de bine pe care o am după alergare. Ai aici un articol, în engleză, care să explice puțin mai multe: http://dailyburn.com/life/fitness/what-are-endorphins-runners-high/

Pentru anul care vine am în plan foarte multe provocări, din diverse domenii – nu doar sport, însă îți voi spune despre ele la momentul oportun. Momentan am de alergat.

Dacă vrei să mă urmărești, mă găsești pe Facebook, sub hashtagul #eucadavid.

După 7 zile de alergare #eucadavid
5 din 5 voturi