Provocarea Motivațională – ziua 8

Indiferent cât de mult am încerca să stabilim anumite căi pe care vrem să le parcurgem sau anumite drumuri pe care vrem să le avem, acestea vor fi mereu în construcție. Este puțin probabil să ajungem într-un moment în care să ne dorim să stăm acolo tot timpul. Făcând o referire strict la propria persoană, nu m-aș vedea niciodată făcând același lucru pentru toată viața. De la un moment dat în colo va interveni monotonia, voi vrea să descopăr multe alte lucruri. Cred că asta ni se întâmplă tuturor până la urmă. Vrem cât mai mult să ne îndepărtăm de ideea de monotonie și să învățăm cât de multe lucruri posibile, evident lucruri care ne plac.

drumul către succes

De asemenea, putem zice că drumul, respectivul drum, este în construcție prin însuși faptul că menținându-ne într-un singur domeniu și nu vrem să ne deplasăm către un altul, mereu vor fi lucruri noi despre domeniul respectiv, lucruri pe care le putem învăța și pe care le putem aborda, mereu vom avea ceva de învățat, mereu vom avea o cărămidă de pus zidului nostru. Până la urmă este un zic pe care noi îl construim, sau un obiect pe care îl construiești și de fiecare dată când evoluezi în drumul tău o cărămidă este pusă obiectului respectiv. Încă o nouă piesă se atașează obiectului tău.

Din câte ați observat până acum, am oferit la majoritatea articolelor ce țin de Provocarea Motivațională, niște pași care ne ajutau în legătură cu o anumită chestie. De data aceasta m-am gândit să vin cu opusul și să expun câteva idei pe care nu ar trebui să le facem în cazul în care dorim să ne „construim” succesul.

Nu putem spune că există oameni de succes sau nu, până la urmă fiecare este mândru de un anumit lucru pe care îl face și din perspectiva lui, acea persoană are succes. Însă putem să măsurăm succesul din punctul de vedere al potențialului de a face lucrurile să se întample, care împarte oamenii în aceia care au potențial și și-l folosesc și care au potențial și nu și-l folosesc. Am studiat câteva câțiva oameni de succes și am ajuns la o lista cu lucrurile pe care nu le-au făcut bine și pe care nu le-ar repeta, fie ca e vorba de acțiuni sau atitudini.

Credințele false

Credințele false sunt, de fapt, idei greșite pe care le ai despre ceva anume sau despre tine. O credință greșită ar suna în felul următor „în țara asta totul merge prost” sau „în țara asta nu o să îmi găsesc niciodată de lucru”, iar aceste false credințe acționează ca limitatori pentru adevăratul tău potențial. Scapă de toate aceste credințe false și în mod sigur vei fi cu un pas mai aproape de succes.

Nu numai că aceste credințe false te limitează, însă te pot ține pe loc ani întregi sau chiar să-ți distrugă viața. Gândește-te la acei oameni care, după momentul în care au părăsit o relație datorită unor elemente negative, probabil pentru tot restul vieții vor avea niște credințe despre tot ceea ce înseamnă dragostea, totul bazându-se pe câteva informații greșite citite prin ziare / internet / etc. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că mintea refuză să creadă că tu vei găsi cândva o persoană care să o înlocuiască pe cea pe care ai pierdut-o.

Îți recomand să-ți provoci credințele și să îți faci singur o spălare a creierului. Cel mai bine este să-ți setezi propriile credințe, să le aplici și să vezi cât de bine funcționează și care sunt beneficiile în urma noilor tale credințe. Astfel că, de acum în colo, în loc să zici că în țara asta totul merge prost, gândește că în țara asta sunt și lucruri care merg bine, lucruri pe care trebuie să le descoperi.

Locusul de control extern

Aceasta este acea capacitate care ne face să credem că tot ceea ce ni se întâmplă are la bază niște factori externi. Gândește-te la următoarele exemple și analizează-le: „examenul de ieri nu am reușit să-l trec pentru că a fost prea dificil” sau „faptul că sunt prea mulți studenți care caută un job mă face pe mine să îmi fie imposibil să găsesc un job”.

Partea opusă se numește locusul de control intern și reprezintă acea cale de gândire care te face să crezi că tu ești singurul responsabil pentru toate beneficiile care le ai în viață și de tot ceea ce ți se întâmplă. Niciunul din oamenii care au ajuns de succes nu au un locus de control extern, astfel că, în cazul în care îți dorești să atingi succesul, îți recomand să îți schimbi felul în care gândești lucrurile.

Lipsa de încredere în propriile forțe

Dacă ai o lipsă de încredere în propriile forțe, atunci probabil ești prea timid pentru a le prezenta și altora ideile tale, iar acest lucru te poate face să renunți la propriile visuri. Este probabil să-ți fie frică să-ți asumi anumite riscuri, însă dacă nu încerci nu ai cum să-ți dai seama de ce ești capabil și peste câțiva ani îți vei dori ca versiunea ta de acum să fii trecut peste toate acele momente de timiditate și să fii făcut marele pas.

Încrederea se poate clădii cu un exercițiu destul de ușor care sună cam așa: găsește acel lucru simplu pe care îl faci extrem de bine și cu foarte multă ușurință (de exemplu gătitul) și fă-l în fața persoanelor apropiate, iar pentru că îl faci atât de bine, oamenii respectivi nu au cum să aibă o părere negativă.  Toate părerile pozitive de care vei avea parte de vor ajuta să îți clădești încrederea în propriile forțe, iar cu cât vei exersa mai mult, cu atât vei avea mai multă încredere.

Lipsa de planificare

Dacă nu ai obiective sau planuri pentru viitor, atunci vei ajunge să faci parte din obiectivele și planurile altora. Dacă nu-ți planifici să conduci o echipă, atunci vei fi condus la fel cum și dacă nu-ți planifici să ajungi să ai acel job bine plătit pe care ți-l dorești, altcineva îl va avea. Dacă nu planifici, atunci vei fi absorbit în planurile celor care o fac, iar partea proastă este că tu vei ajunge să fii un spectator în timp ce ei primesc toată lauda. Planificarea este una din acțiunile elementare de care ai nevoie pentru a ajunge la succes!

Lipsa de flexibilitate

A fi flexibil înseamnă să poți să te adaptezi unor condiții externe, iar această adaptare înseamnă să încerci o nouă metodă atunci când actuala eșuează. Cu cât ești mai flexibil, cu atât te poți adapta mai ușor pe acele situații critice și cu atât vei fi mai aproape de succesul mult dorit. Flexibilitatea este una din cele mai importante abilități ce-ți dezvoltă orientarea către succes. Te provoc să devii flexibil printr-un exercițiu extrem de simplu: găsește câteva situații care nu sunt tocmai pe placul tău și abordează-le în tot felul de modalități până când, situațiile respective, ajung să fie pe placul tău!

Lipsa perseverenței

Perseverența este extrem de importantă iar foarte multă lume nu înțelege acest lucru. La ce sunt bune toate aptitudinile, caracteristicile, valorile, trăsăturile pe care le ai dacă la primul eșec tu renunți și nici măcar nu te mai gândești la tot ce planificasei? Acei oameni care ajung să aibă succes sunt acei oameni perseverenți, care știu să-și facă ideile să persiste! Eșecul este prezent și va fi prezent, iar tocmai aceia care muncesc orice ar fi și care înaintează, indiferent de câte eșecuri au parte, sunt cei care vor ajunge să ajuge să aibă succes.

Perseverența este cheia care te face să obții ceea ce îți dorești. Există o regulă nescrisă, însă dovedită și susținută de foarte mulți, care spune că dacă încerci și tot încerci, în cele din urmă vei ajunge să obții ceea ce îți dorești, orice ar fi acel lucru.

Să te gândești că nu ai resurse

Să pretinzi că nu ai parte de resursele necesare pentru a face ceea ce îți place este una din cele mai des folosite scuze. „Nu am bani”, ”nu am timp”, „nu am energie”, etc. Încetează să te prostești, iar în cazul în care îți dorești să devii de succes, atunci vei căuta îndeajuns de mult resursele de care ai nevoie astfel încât să ajungi la succesul mult dorit.

Frica

Sunt două frici de care ar trebui să scapi: frica de a avea eșecuri și frica de a avea succes. Cu toate că sunt la poluri diferite, au același efect. Și cu toate că atunci când ai citit „frica de succes” probabil te-ai mirat, însă aceasta apare atunci când ți-este teamă că un presupui succes îți poate aduce inamici sau că te poate schimba în ceva ce nu ai vrea să devii.

În cazul în care consideri că unul din elementele de mai sus te influențează negativ sau reprezintă un obstacol pentru tine, atunci analizează situația și vezi cum poți să faci ca totul să fie în favoarea ta.

Ești așteptat să te alături grupului de pe facebook!

Drumul către succes este mereu în construcție
5 din 2 voturi