Ești mai puternic decât crezi. Iar toată încrederea de care ai nevoie se află deja în interiorul tău. Trebuie doar s-o descoperi.

În ultimii ani am ajutat oamenii să-și identifice cea mai puternică pasiune, să găsească satisfacție în acțiunile lor zilnice și să-și atingă obiectivele, oricare ar fi obstacolele prezente în stilurile lor de viață.

Până acum am lucrat cu:

  • Antreprenori din diverse domenii;
  • Manageri și persoane cu rol decizional;
  • Sportivi;
  • Președinți și voluntari ai ONG-urilor;
  • Liceeni și studenți.

POVESTEA MEA . . .

– 1 –

Când eram mic, până pe la 17 ani, eram foarte timid.

Atât de timid încât dacă vedeam o persoană necunoscută pe trotuarul opus al străzii, iar persoana respectivă se uita la mine, întorceam privirea.

Am conștientizat faptul că aveam o problemă și am început să citesc foarte multă psihologie. Mai important de atât, am aplicat ce am citit. Și am ajuns în punctul în care timiditatea respectivă a dispărut. Însă a fost nevoie de 4-5 ani de muncă, în care să mă descopăr pe mine și să investesc în dezvoltarea încrederii în propriile forțe.

Am învățat atunci cea mai importantă lecție privind încrederea. Mereu, încrederea pe care o avem în noi se creează în raport cu oamenii din jurul nostru. Niciodată cu o furculiță sau cu o cărămidă. Ne descurcăm excelent să ținem o furculiță în mână, însă ne împotmolim atunci când trebuie să spunem „bună!”

– 2 –

Nu mi-a plăcut niciodată școala.

În sensul că am considerat că ceea ce învăț în cadrul sistemului de învățământ este învechit și nu mă ajută să-mi ating obiectivele personale și profesionale.

În liceu mi-a plăcut matematica și învățam totul atunci când era predat. Mai mult de atât, în clasa a 11-a, am reușit să am 150 de absențe, din totalul de 300 al întregii clase. Atât de mult iubeam școala.

Mai târziu, am ajuns la facultate, încurajat de părinți să învăț programare.

Prima dată am fost la Facultatea de Automatică din Craiova, de unde am plecat după primul semestru. Am luat decizia în urma faptului că trebuia să învăț mecanică, chimie, fizică și alte materii irelevante.

A doua oară m-am dus la Facultatea de Finanțe și Bănci, încurajat de părinți să învăț contabilitate. Am rezistat 2 ani și jumătate (dintr-un total de 3) și am am conștientizat că nu învăț nimic folositor.

Dacă aș fi avut profesori care să-mi povestească despre lucruri reale și dacă s-ar fi pus mai mult accent pe partea practică a informațiilor predate, poate acum aș fi avut o altă părere despre sistemul educațional.

– 3 –

La vârsta de 20 de ani am descoperit voluntariatul, în cadrul AIESEC Craiova. Tot atunci, am început să-mi manifest pasiunea pentru dezvoltare personală și scris.

Acela a fost momentul în care am descoperit, cu adevărat, care este direcția în care vreau să mă îndrept. Voluntariatul mi-a arătat o direcție practică, în care puteam să mă îndrept cu mult curaj.

Mai mult de atât, voluntariatul mi-a oferit posibilitatea să gust din lucruri precum muncă în echipă, networking, vânzări, compasiune, responsabilitate, integritate, transparență. Și multe altele.

Voluntariatul mi-a deschis ușa vorbitului în public și de atunci vorbesc anual la câte un eveniment, unde împărtășesc gânduri valoroase cu oameni care își doresc mai multe de la ei.

Tot atunci am avut și primul mentor, care în momentul de față îmi este un extraordinar prieten.

– 4 –

La 22 de ani am început să fac primii bani, ca freelancer. Desigur, din scris.

Am învățat ce înseamnă să lucrezi cu un client și ce înseamnă muncesc pentru alții. Atunci am început să pun mai mult preț pe visurile mele și pe atingerea propriilor obiective.

A fost momentul în care am început să alerg și să văd provocările sportive precum niște obiective solide, ajutătoare pentru clădirea încrederii în propriile forțe.

– 5 –

Întotdeauna, mereu, de fiecare dată, am pus mare preț pe pasiunile pe care le-am avut. Și am încercat să dau asta și altora. Am încercat să încurajez oamenii să își urmeze visurile și să facă ceea ce le place.

Astfel că, în momentele în care lucrez îndeaproape cu oamenii, mereu sunt atent la pasiunile pe care le au și la felul în care și le manifestă.

– 6 –

În momentul de față …

  • Scriu conținut de calitate pe blog în mod constant și îmi doresc să inspir, cu fiecare articol, cel puțin un om.
  • Îmi provoc stilul de viață în mod constant, pentru anul 2017 având câte o provocare în fiecare lună.
  • Lucrez la o carte despre realitatea optimistă, ca element comun al oamenilor de succes. Probabil va fi gata la sfârșitul anului.

(actualizat în februarie 2017)

Dacă vrei să primești informații valoroase, în fiecare săptămână, de la David, atunci alătură-te comunității. Formularul este pe prima pagină.

LUCREAZĂ CU DAVID

În fiecare an, lucrez îndeaproape cu un număr limitat de oameni, pe care îi ajut să-și maximizeze potențialul și să-și atingă obiectivele.

Oamenii cu care am lucrat până acum au căpătat mai multă încredere în ideile și acțiunile lor. Iar acest lucru se datorează felului în care reușesc să combin psihologia cu înțelegerea și pragmatismul.

Dacă te regăsești în ceea ce urmează și consideri că ai nevoie de ajutor, atunci am putea discuta despre nevoile tale.

Te consideri …

  • O persoană inteligentă, pasionată, cu abilități interesante. Însă te simți pierdut și nu știi în ce direcție să te îndrepți.
  • O persoană de succes, apreciată de familie și prieteni. Însă consideri că încă nu ai parte de rezultatele pe care ți le dorești.
  • Un antreprenor sau manager blocat într-un context care nu-ți oferă posibilitatea de dezvoltare.
  • O persoană care nu are îndeajuns de multă încredere în propriile idei.

! IMPORTANT – Felul în care eu abordez coachingul poate să nu fie pe placul tuturor. Stilul meu de lucru este foarte direct și pragmatic, astfel că este posibil să ai senzația că pun prea multă presiune pe tine sau că îți spun în față lucruri cu care nu ești neapărat de acord.

Consider că este jobul meu să spun lucrurile pe care ai nevoie să le auzi, nu pe care ți-ar plăcea să le auzi.

Dacă îți dorești să lucrăm împreună, atunci completează formularul de mai jos și spune-mi care sunt lucrurile pe care le ai în minte. Voi reveni către tine în scurt timp.

Ce se întâmplă dacă nu-mi permit să fac coaching?

Ei bine, am fost și eu acolo și te înțeleg.

Acceptă situația și fă oricât de multe poți, astfel încât să te dezvolți de unul singur. Iar când timpul va veni și situația îți va permite, sunt sigur că vei găsi un coach care să te ajute.

Până atunci, uite câteva cărți pe care le recomand oamenilor cu care lucrez:

În 2006 am descoperit pentru prima dată internetul;

În 2009 am avut primul blog, undeva ascuns de ochii lumii;

În 2010 m-am înscris la facultatea de Automatică în Craiova. În același an am renunțat la ea.

În 2011 m-am înscris la facultatea de Finanțe-Bănci.

În iulie 2011 am început voluntariatul pentru o revistă online pentru liceeni și studenți și mi-am petrecut aproape 2 ani acolo, ajungând să coordonez campanii de promovare și să scriu articole pe toate nișele existente.

În martie 2012 am intrat în AIESEC Craiova unde am văzut cu ce se mănâncă munca în echipă și proiectele.

În aprilie 2012 am fondat fiioptimist.ro – un blog de dezvoltare personală unde mi-am publicat o parte din articolele vechi și am început să scriu altele noi.

În ianuarie 2013 am avut primul meu job ca freelancer – content writer pentru un site ce promova Minecraft.

În iunie – septembrie 2013 am organizat, împreună cu Centrul de voluntariat Voluntaris, „Crosul Filantropiei” – un cros caritabil ce avea ca scop renovarea secției de pediatrie a Spitalului Filantropia.

În octombrie 2013 am alergat primul meu maraton – Maratonul Interațional București 42 km.

În octombrie 2013 – februarie 2014  am fost trainer și mentor în cadrul proiectului „Managementul comunităților” destinat dezvoltării domeniilor CSR și  comunicare din cadrul ONG-urilor active ale Craiovei.

În 2014 am renunțat la facultatea de Finanțe-Bănci.

În februarie – martie 2014 am fost trainer în cadrul proiectului „Vreau în clasa a 9-a” organiat de WorldVision Dolj.

În martie – august 2014 am fost co-fondator și co-trainer, alături de Cristian, al proiectului „Atelier de Competențe Transferabile – 5ACT” ce avea ca scop ajutarea studenților să-și dezvolte competențele de management.

În aprilie 2014 am organizat, împreună cu alți doi bloggeri craioveni, conferința „Craiova2Online” ce avea ca scop educarea tinerilor în privința blogosferei. Am fost speaker la aceeași conferință.

În mai 2014 am fost fundraiser pentru WorldVision Dolj în cadrul Semimaratonului Internațional București 21 km unde am strâns fonduri pentru renovarea unei grădinițe.

În mai 2014 am fost speaker la conferința 11even Experiences, unde am vorbit în fața a peste 200 de oameni despre experiența mea de la maratonul din 2013.

În mai – iunie 2014 am fost trainer în cadrul proiectului Incubator107 Craiova unde am împărtășit cu participanții exerciții practice despre auto-motivare.

În august – noiembrie 2014 am fost speaker la seminariile MixPanda, ce aveau tematici precum „fericire” și „curaj”.

În august 2014 am fondat vorbitorinpublic.ro – un proiect ce avea ca scop oferirea unor informații clare și ajutătoare în privința vorbitului în public, înnăscut din pasiunea mea pentru această activitate.

În decembrie 2014 am fost speaker la TEDxYOUTH, unde am vorbi în fața a peste 200 de liceeni despre cum poți fructifica procesul de comunicare astfel încât mesajul transmis să fie convingător.

În februarie 2015 am fost trainer în cadrul unui proiect cu internaționali din 8 țări diferite în care am dezbătut dificultățile oamenilor cu dizabilități.

În aprilie 2015 am organizat a doua ediție a conferinței Craiova2Online. Am fost moderator.

În aprilie 2015 am fost trainer pentru Fundația LEADERS în cadrul unui proiect pentru liceeni unde am împărtășit câteva secrete personale despre atingerea obiectivelor.

În martie 2015 am luat toate articolele prezente pe fiioptimist.ro și vorbitorinpublic.ro și le-am pus pe blogul actual, făcând un mic rebranding.

În martie – mai 2015 mi-am organizat propriile ateliere de dezvoltare personală ce aveau ca scop dezvoltarea și consolidarea încrederii în propriile forțe.

În august 2015 m-am angajat pentru prima dată – am ales o agenție de user experience și digital consulting.

În septembrie 2015 am fost fundraiser în cadrul Transmaraton Ultramaraton 64 km, fondurile strâse ducându-se către proiectul „Excepționalii”, din cadrul Școlii de Valori.

În noiembrie 2015 mi-am dat demisia.

În decembrie 2015 mi-am făcut propria firmă.

2016 – An sabatic

În martie – iunie 2016 am scris o carte – Ghidul Antreprenorului Online.

În mai 2016 am făcut primul meu curs online – Mecanismele Subconștientului (pe care, mai apoi, l-am transformat într-o carte).

În iunie – august 2016 am făcut o campanie de crowdfunding pentru a-mi finanța printarea cărții. A avut succes, strângând 3111 lei, din 3000 necesari.

În octombrie 2016 am fost moderator și speaker la a 3-a ediție a conferinței Bookland, în Craiova.

În octombrie 2016 am alergat 200 de km în cadrul unei provocări pe care mi-am lansat-o de unul singur.

În ianuarie 2017 am fost speaker în cadrul evenimentului GROW Living Library // Craiova.

În ianuarie 2017 am făcut 3 minute de dușuri reci și alergat 3 km în fiecare zi.

Sunt de găsit pe: Facebook (pagina de profil), Facebook (pagina de antreprenor), Twitter, Instagram, Linkedin.

David la vârsta de 6 ani.
lil-dave

Despre David Mitran
5 din 50 voturi