Povestea începe acum un an de zile și începuturile poveștii sunt strâns legate de dorința mea de a alerga un maraton. Nu aveam experiență și cu toate acestea îmi doream să pot face ceva diferit, la un nivel mult mai înalt. Cam acela consider că a fost momentul în care o parte din viața mea a început să fie schimbată, în momentul de față alergatul fiind o rutină benefică pentru organismul meu și o completare a stilului de viață.

Am avut prima competiție de anduranță din viața mea, un maraton, și nici acum parcă nu conștientizez cum trebuie cât de dificil a fost. Probabil nu mi-a păsat de dificultate și am fost entuziasmat, timp de câteva luni bune, pentru că tot ce îmi doream era să ajung în București, să alerg și să termin cursa. N-am avut un antrenament profesionist, nu mâncam ce trebuia, sper doar că alergam cum trebuia. Am avut parte și de accidentare pe parcursul antrenamentului care m-a ținut pe bară timp de o lună, o lună în care ajunsesem aproape de o depresie cruntă, însă n-a contat. Mi-am revenit și am continuat să mă antrenez pentru că aveam de participat și terminat un maraton.

exceptionaliiCiudat este că nu îmi dau seama de unde o dorință atât de mare pentru a face ceva nou. Pur și simplu știam că trebuie s-o fac, însă îmi și plăcea foarte mult. Știi cum se spune că în viață faci lucrurile nu doar pentru tine, ci inevitabil, vor avea și ceilalți parte de beneficii în urma acțiunilor tale? Alergatul cred că a fost primul lucru pe care l-am făcut individual, doar pentru mine, beneficiile directe ajungând doar la mine. Și lucrul acesta cred că m-a făcut să continui cu o dorință enormă.

Și după maraton această dorință a dispărut brusc. În următoarele trei luni alergasem de maxim 5 ori, cu scuzele de rigoare că este prea frig sau că am prea multă treabă, și treptat simţeam cum organismul are nevoie de alergare, așa că am început să bag în seamă sentimentul respectiv și să ies la alergat. Însă din cauza faptului că dorința nu era la fel de mare ca înainte, trebuia să găsesc o motivație exterioară care să mă împingă către mai departe.

Următoarea competiție la care mi-am dorit atunci să particip a fost Semi Maratonul Internațional București și am decis că trebuie să mă responsabilizez. Astfel am ajuns la World Vision Craiova, am discutat cu ei și am ales să fiu fundraiser pe proiectul Donator de Viitor, ce avea ca scop modernizarea unei grădiniţe. Acesta a fost un alt moment care mi-a schimbat o parte din viață, ajungând să transform alergatul într-o activitate în care beneficiarul direct nu sunt eu, ci niște copii care aveau nevoie de o grădiniţă.

Am fost dintotdeauna o fire voluntară și mereu voi fi, iar faptul că m-am responsabilizat ca strângător de fonduri pentru o acțiune caritabilă, mi-a reaprins dorința aceea nebună de a alerga. Și dorința cred că este chiar mai mare decât la început pentru că m-am responsabilizat din nou, pentru ceva mult mai mare.

De data aceasta voi avea de alergat 64 de km, în septembrie, la Transmaraton și am ales să mă implic ca strângător de fonduri pentru proiectul intitulat Excepționalii din cadrul Școlii de Valori, un proiect prin intermediul cărora liceenii învață unde să caute oportunitățile și chiar să și le creeze. Dacă vrei să te implici alături de mine în acest proiect o poți face și nu va trebui să alergi. Însă cu o donație poți ajuta la dezvoltarea generațiilor tinere și împreună vom reuși să dezvoltăm o comunitate mai bună.

Până acum mă susțin următoarele persoane în această cauză:
Daniel Botea;
Daniela Bojincă;
Irina Busuioc;
Ștefania Dobre.

Dacă dorești să mă susții, poți scrie un astfel de articol pentru a putea da vestea mai departe și vei apărea în lista de mai sus, sau poți dona.

Votează