Am un exercițiu pe care-l practic din când în când în fața oglinzii, exercițiu ce are loc pe o durată de două zile.

În prima zi, dimineața când mă trezesc, mă uit în oglindă și-mi imaginez că nu cunosc absolut deloc persoana pe care o văd și că-mi este total străină. Acela-i primul moment în care o întâlnesc.

Și încerc să-mi dau seama de cât mai multe lucruri. Încerc să citesc cât mai bine străinul din fața mea.

În a doua zi, dimineața când mă trezesc, mă uit în oglindă și știu că sunt eu și conștientizez că sunt persoana pe care o cunosc cel mai bine. Sau cel puțin așa ar trebui, să fiu persoana pe care o cunosc cel mai bine.

Și încerc să-mi dau seama fiecare pas pe care l-am făcut pentru a ajunge în momentul prezent și totodată ce am de făcut mai departe.

cauta-echilibrul

Ei bine, ce se întâmplă în cele două zile?

În prima zi, în aceea în care am un străin în față, judec extraordinar de mult. Îi văd toate defectele și toate lucrurile proaste pe care le face. Îi văd reacțiile și îl cert pentru toate ieșirile pe care le-a avut.

Am grijă să-l fac să se simtă prost și am grijă să-l fac să se simtă prost în comparație cu mine, astfel încât eu să îmi creez o stare de bine ancorată în problemele străinului din fața mea.

Nu mă gândesc la mine, nu mă gândesc deloc că acțiunile mele sunt identice cu cele ale străinului din fața mea. Mă gândesc doar să mă ascund în carapace și să arunc cu pietre de la distanță, spunându-i cât de prost e.

Ești prost, bă prostule!” îi zic de fiecare dată când mă uit în ochii străinului din fața mea. Și continui să îl judec până când starea mea ajunge să fie excelentă datorită lipsurilor celui din fața mea.

În a doua zi, în aceea în care mă văd pe mine, mă ridic în slăvi și consider că mă uit la un erou. Cred cu tărie că persoana la care mă uit n-a greșit cu nimic și că toți ceilalți sunt de vină pentru problemele pe care le are.

Săracul…” îmi zic și continui să mă uit la el cu compasiune.

Am grijă să îl fac să se simtă important și să-i cresc încrederea în el, să-i alimentez orgoliul și să-l fac să vadă că altul mai bun ca el nu există.

Dacă te face să te simți mai bine, atunci dă vina pe mine

Cei din jurul tău n-au nicio vină pentru situația în care ești în momentul actual. Cei din jurul tău nu sunt responsabili pentru problemele tale, indiferent dacă le-au cauzat ei sau le-ai cauzat tu.

Cei din jurul tău au propria lor realitate și își trăiesc propriile lor probleme.

Și-am fost învățați că trebuie să fim perfecți …

Și exact aici s-a rupt firul. Pentru că perfect n-o să fii niciodată. N-o să poți niciodată să faci tot ceea ce își doresc ceilalți să faci, pentru că perfecțiunea ta este ancorată la punctul celorlalți de vedere.

Când ți s-a zis să fii perfect, sunt sigur că nu ți-a indicat nimeni ce înseamnă perfecțiunea sau cum poți să ți-o definești singur. Așadar, perfecțiunea aia pe care ți-au impus-o a fost ancorată în realitățile lor.

Și pentru că este imposibil să fii perfect vei ajunge să nu fi capabil să faci anumite lucruri. Iar această incapacitate se va transforma în reproșuri aruncate asupra celor din jurul tău.

Ceea ce nu știi este că acea incapacitate de a face ceva este un lucru absolut normal.

Este normal să nu fii capabil să scrii la fel de repede / mult ca mine, dacă doar ce te-ai apucat de scris.

Este normal să nu fiu capabil să cânt la chitară la fel de bine ca tine, dacă tu faci asta de la o vârstă foarte fragedă și eu doar ce m-am apucat.

Incapacitatea noastră este normală, și asta ar trebui să înțelegem. Perfecțiunea e anormală.

Iar dacă tu consideri că totul ar trebui să fie perfect, atunci o să trăiești într-o minciună pentru tot restul vieții. Vei trăi într-o realitate în care vei vrea ca fiecare pixel să fie la locul lui, iar praful să nu se așterne, minciunile să fie adevăruri și răutățile altora să fie glume proaste.

Și vei da vina pe ceilalți pentru incapacitatea ta de a înțelege că perfecțiunea nu există.

În loc să cauți perfecțiunea, caută echilibrul!

Te plângi că nu ești fericit și dai vina pe cei din jurul tău pentru depresiile pe care le ai în mod regulat? Și plânsul cum te ajută?

De fapt, fericirea n-a fost niciodată un lucru constant. Fericirea vine și pleacă când vrea ea, fără să te atenționeze. Fericirea nu ține cont de câtă nevoie ai de ea, nu urmează anumite reguli și durează, de obicei, mai puțin decât îți dorești.

În loc să vrei să fii fericit, dorește-ți să fii echilibrat și echilibrul să-ți aducă o stare de bine care să te țină fericit.

Și ăsta-i doar un exemplu. Echilibrul poate fi atins în orice îți propui, nu doar pentru fericire.

Greșeala pe care încă o faci: ai impresia că ar trebui să fie ușor

S-o crezi tu! S-o crezi tu că lucrurile ălea bune vin bătând din palme sau după ce încerci o singură dată.

Ai nevoie de un efort constant, depus în fiecare zi, pentru tot restul vieții tale. Pentru că, până la urmă, ești singurul responsabil pentru tot ceea ce urmează să ți se întâmple de acum înainte. Singurul responsabil!

Mereu alături de tine când nu ai îndeajuns de multă forță să zâmbești,
David

Dacă te face să te simți mai bine, atunci dă vina pe mine
4.9 din 10 voturi