Primul curs la care am fost vreodată a fost într-un ONG și țin minte că ne spunea niște lucruri despre feedback și metoda sandwich. Tot ce am reținut este că metoda respectivă nu mi-a plăcut deloc și nu am învățat nimic.

Mai târziu, am început să mă duc la cursuri și conferințe realizate de alții, mai mari. Și când zic mai mari mă refer la oameni precum Andy Szekely, care livrează informație de calitate. Însă, nu te învață nimic.

Ba chiar și ei sunt conștienți de asta și îți spun următorul lucru, pe care sunt sigur că l-ai auzit de foarte multe ori, de la foarte multă lume: „mi-ar plăcea să plecați de la evenimentul meu măcar cu o idee”.

cursuri-si-conferinte

Cu o idee, nu cu o învățătură

Care-i diferența?

Ideile te ajută să înțelegi lucrurile din jurul tău, din viața ta. Însă ele nu te învață nimic.

Degeaba îți spun cum este să ieși să alergi în fiecare zi pentru un interval de timp, pentru că nu vei învăța, poate doar vei înțelege. Degeaba vorbesc despre cum să pui piciorul pe asfalt pentru a alerga mai repede sau, în general, despre postura corpului la alergare, pentru că nu vei învăța, poate doar vei înțelege.

Alt exemplu? Degeaba îți spun cum să scrii articole, ce cuvinte te ajută și cum să le folosești pentru a transmite diferit mesajul, pentru că nu vei învăța, poate doar vei înțelege.

Ideile pe care le-am luat din cursuri și conferințe nu m-au ajutat niciodată să învăț ceva, ci doar să înțeleg.

Dacă vreau să te învăț să alergi, atunci îți pun în picioare o pereche de pantofi de alergare și te trimit să alergi. Dacă vreau să te învăț să scrii, atunci îți pun în față un pix și o foaie și te pun să scrii.

Motivul pentru care până acum cursurile și conferințele nu te-au ajutat cu nimic

Dacă tot ce ai făcut a fost să te duci la cursuri și conferințe, să iei o idee, și să spui că ai învățat ceva, te-ai mințit.

E ca și cum te-ai fi dus la piață, ai fi cumpărat o portocală și ai fi crezut că ai și mâncat-o.

Observi ce lipsește? Lipsește experiența!

Dacă tu stai două ore cu fundul pe un scaun și te mai ridici o dată, de două ori, să faci nu știu ce joculeț, n-ai avut parte de nicio experiență. Tot ceea ce îți livrează cursurile sau conferințele sunt idei.

Cum rămâne cu sesiunile practice și cu workshopurile?

Dacă ar fi după mine, le-aș numi miraje.

La fel cum stupid să crezi că după două ore în care ai primit o idee, ai înțeles cu ce se mănâncă lucrul respectiv, exact la fel e stupid să crezi ca după alte două ore de practică ai învățat cu ce se mănâncă lucrul respectiv.

Desigur, poate că sunt unii oameni care înțeleg și în 30 de minute. Pentru că nu este vorba de timpul investit, ci este vorba de capacitatea de a asimila lucrurile.

Însă consider că acolo e vorba de niște excepții. Oamenii care reușesc să înțeleagă ceva la foc automat sunt speciali. În rest, am impresia că ideea te ajută să înțelegi superficial un lucru. Pentru a-l înțelege în profunzime ai nevoie de o experiență – și așa ne întoarcem iar la procesul de învățare.

Continuă să participi la cursuri și conferințe

Da, chiar te încurajez să faci asta, pentru că de acolo începe dezvoltarea ta. Însă, pentru mulți, acolo se și termină.

Însă pentru a învăța ceva, probabil că ar trebui să petreci cel puțin de 10 ori mai mult timp experimentând, decât stând cu fundul pe un scaun.

Motivul pentru care nu am învățat nimic niciodată la cursuri și conferințe
4.5 din 4 voturi