Provocarea Motivațională – ziua 1

Un citat foarte interesant care are la bază nu neapărat ideea de curaj, cât ideea de motivație. Mai exact faptul că de fiecare dată când te lovești de un obstacol, tinzi să renunți la absolut tot și vrei s-o iei de la început, poate într-un alt domeniu, pentru că ai avut parte de un eșec, iar eșecul respectiv te-a doborât destul de mult.

Curajul sau motivația constă în a încerca din nou și la finalul oricărei zile să adormi cu gândul că mâine este o nouă zi și că vei fi în stare să continui munca de acolo de unde ai lăsat-o, să te ridic și pur și simplu să fii de două ori mai bun decât ai fost înainte.

ziua11

Foarte mulți avem impresia că a avea curaj înseamnă să te aventurezi în ceva cu capul înainte fără să știi ce se află dincolo de norul gros de ceață, însă curajul nu înseamnă numai asta. Pot spune că a avea curaj reprezintă inițierea unei acțiuni care vei știi că la un moment dat este posibil să dea greș și cu toate că ești conștient de acest lucru să fii în stare să înaintezi cu același entuziasm, cu aceeași atitudine pozitivă și cu același zâmbet.

De asemenea, curajul este de mai multe feluri. Cred că, până la urma, asta dorește și citatul respectiv să exprime, însă datorită faptului că este un citat scurt, totodată este limitat din punct de vedere al exprimării. Curajul poate fii de mai multe feluri, forme și dimensiuni.

Gândiți-vă la pompierii care intră într-o casă în flăcări pentru a salva viața unei persoane, sau acel moment în care ajuți o peroană ce este jefuită. Însă acestea sunt exemple de curaj de dimensiuni mari, însă hai să vedem și alte exemple. Și am ales să fac un mic research în legătură cu oameni ce au avut curaj, așa că urmează să-ți prezint două povești.

Harriet Ross Tubman le oferea sclavilor libertate prin calea ferată subterană

Harriet Ross Tubman ( 1820 – 1913 ) a fost născută în America și avea functia de reprezentant al Undergrand Raiload, o escapadă clandestină ce avea scopul de a escorta sclavii în nordul Americii și în Canada, ce a ajutat la eliberarea a sute de sclavi capitivi.

Născută în Dorchester Country, Harriet Ross a fost copil sclav ce suferea de greutățile obișnuite ale copiilor de culoare din timpul perioadei de sclavie din America de Sud. Tinerețea și-a pierdut-o cu munca grea, fără studii, pedepsele de care avusăse parte conducândul la dorința de a scăpa de sclavie. În anul 1848, împreună cu doi frați, a fugit lăsându-și soțul în urmă.

În următorii 10 ani, Harriet Tubman a revenit în America de Sud de 20 de ori pentru a ajuta aproximativ 300 de sclavi, inclusiv proprii părinți, să scape. În anul 1850, legea federală a fost întărită cu pedeapsa că fiecare persoană care ajută la eliberarea sclavilor va avea de suferit. De asemenea, un preț de 40000 de dolari fusăse pus ca recompensă pe captuarea lui Tubman. Cu toate acestea, ea începuse să ajute niște sclavi să ajungă în Canada.

Tubman a sprijinit răscoala lui John Brown. Însă fiind dezamăgiți că nu au reușit, ea a început un turneu în 1860, în care a vorbit nu numai dezrobirea sclavilor, ci și despre redefinirea dreptului femeilor. În 1861, când Războiul Civil a început, aceasta a servit ca asistent medical, spion și cercetaș pentru forțele uniunii, ajungând să fie considerată cel mai valoros cercetaș.

După război, din cauza ineficienței guvernului și a discriminării rasiale, lui Tubman i-a fost respinsă cererea de pensie și până la sfârșitul vieții a trebuit să se confrunte cu problemele financiare. Însă cu ajutorul lui Sarah Bradfort a avut acces la o mică pensie, totuși.

În anul 1857 Harriet Tubman a cumpărat o casă care, după moartea acesteia, a devenit monument pentru personajul și voința ei.

Anne Frank și familia acesteia trăind, în secret, printre naziști

Anne Frank (1929-1945) a devenit cunoscută odată cu publicarea jurnalului în care povestea viețile a opt evrei care se ascundeau în Amsterdam în perioada iunie 1942 – august 1944, abia după ce a încetat din viață din cauza tifosului, în martie 1945, în lagărul nazist Bergen-Belsen.

Anne Frank s-a născut pe 12 iunie 1926, în orașul Frankfurt din Germania. Tatăl său, Otto, provenea dintr-o familie cu părinți înstăriți. El a fost locotenent al armatei germane în Primul Război Mondial. Mama sa provenea tot dintr-o familie înstărită. Anne povestește că a avut o relație mai bună cu tatăl său decât cu mama sa. Margot, sora sa, a murit tot în Bergen-Belsen.

După cucerirea Germaniei de către naziști, familia a emigrat în Amsterdam, Olanda, unde Otto Frank a lucrat ca manager general la o companie de produse alimentare, deținând un depozit și un birou personal. Anne a studiat la școala Montessori din Amsterdam. După ce naziștii au ocupat Olanda în mai 1940, aceștia au început să instituie reguli antisemite, lucru ce a forțat-o pe Anne să renunțe la școala unde studia în favoarea unei școli gimnaziale evreiești. Evreii erau forțați să poarte steaua galbenă a lui David, iar deportarea evreilor din Olanda către lagărul de exterminare de la Auschwitz începe. Margot primește ordin să raporteze deportarea în iulie 1942. Otto Frank se pregătise de acestea cu ceva timp înainte, construind o ascunzătoare pentru familia lui și a decis că acest moment a venit. El și-a mutat familia în locul secret din spatele depozitului, unde construise în prealabil două apartamente. Împreună cu ei s-a mutat și domnul van Daan cu soția sa și fiul lor de 16 ani, Peter. În cele din urmă, li s-a alăturat și o persoană mai în vârstă, un dentist evreu pe nume Dussel.

Prietenii evreilor ascunși care lucrau în biroul firmei, și anume domnul Koophuis, Victor Kraler, Miep (de Jong) van Santen, Henk van Santen și Elli Vossen îi aprovizionau pe aceștia cu mâncare, carduri de rație de pe piața neagră și alte necesități. Ziua, când afacerea companiei era condusă la etaj, în ascunzătoare era liniște. Viața celor ascunși începea abia în amurg, la ore târzii.

În urma unei denunțări, probabil de către un alt membru al firmei sau poate de către un spărgător, poliția a descoperit persoanele ascunse, pe care le-a arestat împreună cu complicii lor. Cei care i-au ajutat, unii dintre complici, au fost reținuți pentru o perioada de Gestapo, iar alții au fost condamnați la muncă forțată. Familia Frank, van Daans și Dussel au fost transportați către tabăra germană de tranzit Wersterbork și de acolo la lagărul de exterminare de la Auschwitz. Acesta a fost ultimul transport masiv al evreilor din Olanda. Când rușii au amenințat că vor cuceri lagărul, Margot și Anne Frank au fost trimise la Bergen Belsen, unde au și murit. Dintre cei opt evrei ascunși, doar Otto Frank a supraviețuit, el murind mai apoi în 1980.

Deși Anne a scris puține povestiri și a început un roman în timpul perioadei când se afla în ascunzătoare, cea mai importantă realizare în domeniul literar o constituie jurnalul în care povestește despre evenimentele ce au avut loc în Prinsengracht. Când poliția germană a percheziționat ascunzătoarea, au împrăștiat paginile pe podea. Acestea au fost adunate mai târziu de către Elli Vossen și Miep von Santen și înmânate lui Otto Frank după întoarcerea sa în Amsterdam.

Jurnalul a fost scris într-un mod forțat și povestește despre conviețuirea a opt persoane în Achterhuis sau în ascunzătoarea din spatele casei, în Prinsengracht. Narațiunea este făcută adesea într-o manieră amuzantă, dispunând de umor, originalitate, putere de observație și descrieri meticuloase. Anne a fost capabilă de a transmite cititorului frica pe care a trăit-o de a nu fi descoperiți, dar și speranțele ca războiul să se sfârșească.  Ea a descris și certurile dintre van Daans și dentist, care de obicei se terminau cu refuzul celui din urmă de a mai comunica cu van Daans pentru o săptămână.

Jurnalul Annei, publicat pentru prima oară ca Het Achterhuis, va fi valoros pentru mulți cititori din mai multe motive. Nu în ultimul rând, jurnalul este povestea unei tinere care trăiește în condiții limitate. Ea descrie conflictul dintre generații, dintre adulți și certurile lor insignificante și de asemenea, despre cum aceștia aveau tendința de a o pedepsi pentru tot felul de neajunsuri. Anne vorbește și despre așa zisa relație distantă dintre ea și mama sa și despre cea apropiată cu tatăl său.

Atenția sa specială este îndreptată către povestea de dragoste cu Peter van Daan. Aventura inofensivă s-a sfârșit repede, deoarece era dificil să fie păstrată în spațiul limitat al ascunzătorii, iar tatăl său a sfătuit-o că este mai bine ca această poveste să se încheie. În principal, povestea s-a sfârșit deoarece Anne îi era superioară din punct de verdere emoțional și intelectual lui Peter, un tânăr drăguț, dar insipid.

În ziua de astăzi, casa din Prinsengracht este un centru internațional pentru tineret, cunoscută precum și Casa Annei Frank. Există centre Anne Frank dedicate memoriei sale, în mai multe orașe, incluzând Philiadelphia și New York.

Exemple de curaj din viața de zi cu zi:
–          să încerci o mâncare pe care nu ai mai încercat-o până atunci;
–          să inviți pe cineva la o întâlnire;
–          să faci ceva riscant precum săritul cu parașuta;
–          să ceri o mărire de salariu;
–          să ajuți un apropiat la nevoie;
–          să părăsești o relație care-ți dăunează;
–          să faci ceva pentru tine pentru prima dată;
–          să vorbești în public;
–          să îți dai demisia în cazul în care nu-ți place locul de muncă;
–          etc.

Exemple de curaj sunt destule, însă tu știi asta destul de bine. Care a fost cel mai curajos lucru pe care l-ai făcut și de care ești mândru?

Ești așteptat să te alături grupului de pe facebook!

Votează