Ce este momentul perfect? Fiecare are o definiție proprie asupra momentului perfect, momentul perfect poate avea loc oricând, într-un mod spontan și poate dura de la câteva secunde până la câteva zile, săptămâni, ani. Momentul perfect poate fi așa cum îți dorești să fie.

Momentele perfecte sunt acele momente pline de entuziasm, fericire și bucurii de care ai parte foarte rar în viață, sau cel puțin așa sunt percepute. Aceste momente perfecte se pot crea, însă ca orice alt lucru minunat de care ne bucurăm, regula de bază constă în existența a două sau mai multe persoane care să aibă parte de bucuriile acelui moment.

moment-perfectAș putea spune că este imposibil să te bucuri mult mai bine de o vacanță la munte dacă te duci singur, decât dacă te duci cu câteva persoane apropiate. Poate că unii reușesc să se simtă mai bine, însă datorită plictiselii care poate apărea, ușor – ușor momentul începe să-și piardă farmecul.

Și pentru că vorbim despre plictiseală, înainte de a trece efectiv la partea legată de titlu, aș dori să listez cele mai întâlnite trei elemente care ar putea strica un moment perfect:

plictiseala: așa cum ziceam, plictiseala poate face ca momentul perfect să dispară puțin câte puțin, iar motivele pentru care se poate întâmpla acest lucru sunt destule, unul din ele fiind starea de spirit care vine odată cu plictiseala. La începutul articolului vorbeam de entuziasm, fericire, bucurii, iar toate aceste emoții nu știu cât de bine se pupă cu starea de spirit rezultată în urma plictiselii;

glumele nesărate: poate consideri că ești al naiba de amuzant, însă trebuie să te asiguri că percepția ta asupra glumei este aceeași cu a persoanei la care ajunge. Ține cont de faptul că momentele perfecte sunt adesea și momente intime, iar intimitatea trebuie tratată cu seriozitate;

comunicarea ineficientă: momentele perfecte sunt bazate în mare parte pe fapte, însă acest lucru nu înseamnă că nu comunicăm deloc în acele momente, iar cuvintele pe care le rostim sunt mai importante decât credem.

Cum să creezi momentul perfect?

Totul este destul de simplu, iar în cele ce urmează îți voi oferi o definiție și un exemplu pentru a înțelege cât mai bine.

Momentul perfect este acela care nu-ți satisface așteptările, însă te surprinde într-un mod plăcut.

Sau, dacă ar fi să privim această definiție dintr-o altă perspectivă, aș spune că ai putea crea niște așteptări greșite, iar apoi când acestea nu sunt satisfăcute, să surprinzi de fapt într-un mod plăcut. Și recent asta am făcut.

A trebuit să fac cadou unei prietene pentru că i-a fost ziua, iar pentru că mă știe cât de tâmpit sunt, atunci când i-am zis că o să trec pe la un sex shop să îi iau ceva m-a crezut. Desigur, am vrut să mă asigur că o sa creadă că un astfel de cadou o să primească, așa că am avut grijă să repet de câteva ori intenția mea.

Atunci când a venit momentul să-i înmânez cadoul, a fost surprinsă să primească o carte ( Dale Carnegie – Cum să vorbim în public ) și cu toate că nu era singura carte pe care a primit-o, de a mea a părut să fie cea mai entuziasmată.

Desigur, am avut grijă să ascult și să acord atenție atunci când mi-a spus că este interesată de tehnici de concepere a unui discurs și că vrea să învețe să-și conceapă propriul discurs. Deci simpla șmecherie cu așteptările nu cred că ar fi funcționat atât de bine în cazul în care cadoul nu era unul pe care și-l dorea.

Poți crea momentele perfecte, iar amplitudinea și durata acestora vor fi direct proporționale cu efortul depus.

Votează