Ce face acest discurs să fie atât de bun? Ce îl face să fie cel mai bun discurs din 2014? Dananjaya Hettiarachchi, câștigătorul, a reușit să fie mai bun decât alți 33.000 de concurenți și în ultima rundă a câștigat cu acest discurs. Să-i facem o mică analiză și să vedem care sunt elementele pe care discursul le-a avut.

Are un început puternic

A ales să înceapă cu un mesaj, ci nu cu un subiect. Mesajul de la început „I see something” se referă la calitățile fiecărui individ în parte și la măreția din fiecare dintre noi. Și prin prisma acestui mesaj își spune povestea vieții, de când era mic, în perioada liceului, și până în prezent, când este profesor.

Gesturile și vocea nu distrag atenția

Nu este deloc monoton și alternează foarte bine între un ton serios și unul comic. Fii atent la felul în care folosește pauzele: își ia între 1 și 3 secunde pentru a oferi timp audienței să ematizeze cu ideea respectivă. Gesturile sale sunt deschise, însă în același timp bine controlate.

Reușește să creeze o conexiune

Fiecare cuvânt pe care îl spune parcă-și are locul și parcă știi exact la care parte din discurs se referă atunci când folosește anumite expersii. De asemenea, de observat că artificiul stă la baza expresiei „I see something – but I don’t know what it is”, folosit în toate cele trei părți ale discursului: început, cuprins și încheiere.

După cele 7 minute și câteva zeci de secunde, cât a durat discursul, audiența se simțea bine și râdea.

Votează