Gândește-te la următoarea întrebare și oferă-ți un răspuns cât mai simplu: ce mă face fericit și ce anume mă face trist? Aceasta este întrebarea căreia ar trebui să-i definești fiecare element în parte, astfel ajungând să te cunoști mult mai bine.

smile-curve-makes-things-straight

Deci, ce ar reprezenta fericirea? Fericirea înseamnă să fii apropiat de Dumnezeu? Însă ce se întâmplă în cazul în care o persoană nu crede în Dumnezeu? Fericirea înseamnă a avea foarte mulți bani? Nu, o generalizare de genul acesta nu funcționează pentru că fericirea, pentru foarte mulți oameni, nu își are rădăcinile în cantitatea de bani pe care o au.

Fericirea este acea stare pe care o experimentezi atunci când nevoile ce la un moment dat erau nesatisfăcute, ajung să fie satisfăcute. De exemplu, gândește-te la un om care nu are prieteni și nici bani, iar acest lucru îl macină în fiecare noapte. Ce s-ar întâmpla dacă respectiva persoană ar câștiga dintr-o dată la loterie și ar deveni bogat, ar fi și fericit? Mai mult ca sigur nu, pentru că ar mai avea de satisfăcut încă o nevoie, și anume aceea de a avea prieteni.

Din acest motiv banii nu reprezintă fericirea pentru foarte mulți oameni. Au foarte multe nevoi încă nesatisfăcute, ceea ce îi blochează din a fi cu adevărat fericiți atunci când ajung să aibă parte de o foarte bună cantitate de bani. Dacă singura nevoie nesatisfăcută sunt banii, atunci cu siguranță o cantitate mare de bani îți va aduce fericirea.

De ce marea majoritate a oamenilor nu sunt fericiți?

Din păcate, numărul oamenilor care nu sunt fericiți este foarte mare, iar aceștia nu sunt conștienți de nevoile nesatisfăcute pe care le au și astfel experimentează sentimentul de tristețe în fiecare zi fără să înțeleagă care sunt, cu adevărat, motivele.

O altă categorie de oameni sunt aceia care sunt conștienți de nevoile nesatisfăcute pe care le au, însă se poartă ca și cum nu ar exista una. Cel mai bun exemplu îl reprezintă acei oameni care muncesc mult prea mult sau afirmă acest lucru datorită lipsei de echilibru între viața socială și muncă.

Un om se poate minți pe sine și pe ceilalți că muncește prea mult și din acest motiv nu are ocazia să cunoască alți oameni, însă în sinea lui știe că, de fapt, acesta este motivul pentru care este nefericit.

Dacă dorești să fii fericit, atunci va trebui să te cunoști mai bine decât cunoști pe oricine altcineva sau decât te cunoaște oricine altcineva, să îți cunoști nevoile nesatisfăcute, să admiți că le ai și să faci ceva din punctul respectiv de vedere.

Cum să rămânem fericiți

Foarte mulți oameni încep să dea vina pe ghinion atunci când nu sunt fericiți, iar tocmai că aceste gânduri negative fac ca evenimentele exterioare să nu ne facă fericiți, intervenind aici o rutină negativă, vicioasă chiar.

Emoțiile noastre se pot schimba în mai puțin de o secundă și mai mult ca sigur ai experimentat o trecere bruscă de la un sentiment extraordinar de fericire, la unul de tristețe depresivă. Stările de spirit nu se schimbă fără ca ceva să intervină și să acționeze o emoție, iar dacă înveți să eviți aceste elemente ce intervin, vei fi capabil să crești numărul momentelor în care ești fericit. Elementele ce intervin sunt următoarele:

muzica ce te face să te simți prost: la fel cum muzica te poate face să te simți bine, la fel poate avea și un efect ce se află exact la polul opus. Anumite versuri dintr-o melodie, anumite note muzicale pot fi acele elemente ce acționează o emoție. Nu asculta un playlist random, ci alege să asculți acele melodii care te fac să te simți bine.

atragerea stărilor de spirit negative: gândește-te că în ultimele săptămâni te-ai îngrășat câteva kg, iar orice comentariu pe seama acestui aspect te vor deranja.  O soluție ar fi să nu te îngrași și să ai grijă ce alimente consumi, însă și hainele te pot ajuta.

evită subiectele negative sau oamenii negativi: în mod sigur sunt momente în care trebuie să avem discuții care nu sunt tocmai confortabile, însă asta nu înseamnă că acele momente trebuie să fie cât mai dese.

evită știrile: vrei să fii informat? Alegi o nișă exactă ce ține de job-ul tău și citești tot ce este nou în legătură cu ceea ce tu lucrezi. Dacă te interesează ceea ce se întâmplă în viața de cartier, atunci 5 minute alocate știrilor sunt mai mult decât necesare, deoarece mass-media va avea grija ca peste 90% din informațiile transmise să fie negative.

Odată ce ai început să te simți bine, oferă mai mult atenție acțiunilor tale pentru a preveni o schimbare bruscă a emoțiilor pe care le experimentezi.

Votează