M-a mâncat undeva să îmi setez niște provocări pentru anul care vine, iar dacă tot m-a mâncat, am zis să mă scarpin și să cer câteva sfaturi.

Pentru ianuarie și februarie, provocările erau diferite la început. În ianuarie aveam doar dușuri reci, în februarie doar alergări. Însă m-am gândit că merg mână-n mână și le-am combinat.

Vezi provocările fiecărei luni ale anului 2017: eucadavid.ro.

Cu toate că o să trec prin provocările ăstea după capul meu, am ales să văd ce zic și alții oameni care au trecut deja prin asta. Pe Andrei Roșu l-am ales pentru că știam că a stat în apa rece din canalul mânecii pentru mult timp, iar pe Adrian Soare l-am ales pentru că în 2013 a trecut printr-o provocare asemănătoare.

adrian-soare-andrei-rosu-dusuri-reci-alergare

Așadar, să-i luăm pe rând.

Andrei Roșu – Povestea traversării Canalului Mânecii

Î: Spune-mi, te rog, ce experiențe ai avut tu cu dușurile reci. Povestește-mi puțin despre asta.

R: Eu am trecut prin două astfel de experiențe. Una când am participat la maratonul de la Polul Nord, când mi s-a părut o ocazie bună pentru a-mi fortifica sistemul imunității.

Iar a doua a fost când m-am pregătit pentru canalul mânecii, unde știam că mă așteaptă niște apă rece, și ne-au zis de la început organizatorii să cât mai mult în apă rece, să facem dușuri reci, să înotăm în ape reci, să dormim fără plapumă, și așa mai departe, ca să ne obișnuim fără căldură.

Mie mi se pare mult mai simplu să înot într-o apă rece decât să stau sub un duș cu apă rece – mi se pare complicat să stai pur și simplu sub duș, dar cel mai recomandat e, atunci când faci dușul, să alternezi ( cald – rece, cald – rece ). Apoi să te obișnuiești cu dușuri cu apă călâie, la temperatura corpului, iar după să dai din ce în ce mai rece.

Sau, poți aborda metoda „șoc” în care te bagi direct sub apă rece, dar mai întâi să-ți dai cu apă pe mâini, pe picioare, pe față – important este să nu dai direct pe corp cu apă rece.

Î: Crezi că e vreo problemă dacă imediat după ce fac dușul rece ies să am o alergare de 15 minute?

R: Înainte de alergare ar trebui să faci o încălzire, pentru că dacă încălzești corpul n-o să mai ai mușchii contractați de la apa aia rece. De obicei, o răcire a mușchilor se face doar vara.

Î: Consideri că alergările zilnice (30 de alergări în 30 de zile) de 10 km, respectiv 20, îmi vor obosi prea mult organismul? 

R: N-aș face trecerea bruscă, de la 10 la 20, ci aș crește cu 10 – maxim 20% pe săptămână. Iar imediat după ce ai terminat alergarea chiar e momentul să bagi niște dușuri reci, ca să nu se inflameze picioarele. De asemenea, contează și cu ce viteză alergi, așa că încearcă să alternezi.

După fiecare alergare este recomandat să faci un stretching lejer, pe zonele care le simți afectate. Iar din punct de vedere al alimentației, după alergare ia turmeric, ghimbir, scorțișoară și alte alimente anti-inflamatoare.

Adrian Soare – Povestea celor 28 de zile de dușuri reci

Î: Spune-mi, te rog, ce experiențe ai avut tu cu dușurile reci. Povestește-mi puțin despre asta.

R: Pentru mine experiența dușurilor reci a fost o metaforă legat de fricile din capul meu, mai precis de mecanismul prin care ne lăsăm copleșiți de frici imaginare care ne paralizează acțiunile. Modul în care apar conversații bizare în capul tău înainte să intri în apa aia rece ca gheața, când îți imaginezi o mulțime de catastrofe și cât de rea o să fie experiența seamănă cu multe alte situații în viață.

Am vrut să văd dacă pot face din experiența dușurilor reci un catalizator pentru alte experiențe în viață. În unele situații m-a ajutat să mă raportez la situația dușurilor reci, în altele a fost total ineficient.

Î: Cum consideri că dușurile reci ți-au ajutat organismul?

R: Probabil pentru că am văzut mai mult ca pe un experiment și nu am continuat regulat să fac dușuri reci, nu pot să văd care au fost beneficiile pe termen lung. Pe termen scurt, imediat, m-am simțit foarte vioi, cu chef de treabă, plin de energie. N-ai cum să rămâi moleşit, asta e clar.

Î: Dușurile reci au avut un impact asupra alergatului la temperaturi scăzute?

R: Greu de spus. În perioada de iarnă eu alergam oricum destul de sumar îmbrăcat, eram aclimatizat bine cu frigul. Alergam în pantaloni scurți, ba chiar am încercat și câteva sesiuni în picioarele goale. Poate la nivel mental m-a ajutat experiența dușurilor reci, nu știu dacă mai mult de atât. Cred că era nevoie să fac un exercițiu mai lung de o lună ca să văd efectele în timp.

Î: Consideri că alergările zilnice (30 de alergări în 30 de zile) de 10 km, respectiv 20, îmi vor obosi prea mult organismul? 

R: Am încercat un experiment asemănător în trecut, cu 1000 de km în 100 de zile… și a fost extenuant. Privind în urma, cred că de dragul provocării, a meritat să fac asta. Beneficiul pentru organism – nu prea mare :). Dacă ești atent la încălzire și stretching și ai grijă să îți asculți corpul încât să nu forțezi dacă simți că te îndrepți spre o accidentare, poți să treci peste această experiență cu un rezultat pozitiv. Nu ignora semnalele pe care ți le dă corpul. Eu am exagerat la un moment dat când simțeam dureri ascuțite în genunchiul drept și până nu m-a pus la pat o tendinţă, nu m-am oprit. Apoi am stat o lună fără sa pot să pun piciorul jos.


Știu că sunt nebun, însă acum știu că nu sunt singurul. Sfaturile celor doi îmi sunt de ajutor și, cu siguranță, le voi pune în practică. De asemenea, sper că-ți sunt și ție de ajutor.

Dacă nu ești membru al comunității #eucadavid, tot ce trebuie să-ți faci este un cont. Acolo vei găsi informații despre cum să treci prin aceleași provocări. Accesul este gratuit.

Rămâi optimist,
David Mitran

Andrei Roșu și Adrian Soare despre alergări și dușuri reci
5 din 1 voturi