Mișcarea ochilor ca indicatori ai unui proces specific cognitiv este unul din cele mai cunoscute descoperiri ale programării neurolingvistice și, probabil, una din cele mai valoroase. Având în vedere NLP, în mod automatic, mișcările inconștiente ale ochilor adesea sunt „acompaniate” de procese de gândire și indică accesarea și utilizarea a unor sisteme de reprezentare.

ochiii-stele-picioarele-pe-pamant

La începuturile anilor 1976, Richard Bandler, John Grinder și studenții acestora au început să exploreze relațiile dintre mișcările ochilor și diferitele procese cognitive asociate emisferelor creierelor. Cu un an mai târziu, în 1977, Robert Dilts a condus un studiu în dorința de a corela mișcările ochilor cu procese particulare cognitive și neurofiziologice. Dilts a folosit electrozi pentru a urmări atât mișcările ochilor cât și caracteristicile undelor cerebrale ale subiecților cărora le-au fost puse întrebări legate de folosirea diferitelor simțuri vizuale, auditorii și tactile în sarcini care implică atât memorie (emisfera dreaptă a creierului), cât și de construcție mentală (emisfera stângă a creierului).

Subiecților le-au fost puse o serie de întrebări în opt grupuri. Fiecare grup de întrebări a apelat la un anumit tip de procesare cognitivă – vizuală, auditivă, kinestezic și emoțional. Fiecare au fost, de asemenea, adaptate la fiecare emisferă. Înregistrările lui Dilts au confirmat și testele altora ceea ce demonstrează că mișcarea ochilor este acompaniată de o activitate a creierului în timpul diferitelor task-uri cognitive. Totodată, aceste șabloane păreau să fie folositoare și în cazul task-urilor ce necesitau folosirea diferitelor simțuri.

Ca un rezultat al acestor studii și multelor ore de observații a oamenilor din diferite culturi sau cu diferite trecuturi istorice, din întreaga lume, următoarele șabloane ale mișcărilor ochilor au fost identificate:

1) Privire în stânga-sus: vizualizare non-dominantă – rememorarea amintirilor;
2) Privire în dreapta-sus: vizualizare dominantă – reconstruirea amintirilor și fantezii vizuale;
3) Privire laterală în stânga: vizualizare non-dominantă pentru procesarea auditivă – reamintirea sunetelor, cuvintelor și tonurilor vocale deranjante (discriminatorii);
4) Privire laterală în dreapta: vizualizare dominantă pentru procesarea auditivă – reconstruirea sunetelor și cuvintelor;
5) Privire în stânga jos – dialog intern;
6) Privire în dreapta jos – sentimente, atât tactile cât și emoționale;
7) Privire înainte, însă debusolată: accesarea rapidă a aproape oricărui senzor informațional, însă nu vizual.

Pentru a explora aceste relații ce apar între mișcarea ochilor și procesele cognitive, gătește un prieten și întreabă-l următoarele întrebări, totodată observându-i mișcările ochilor. Am creat o listă de întrebări, pe categorii, ca te va ajuta să descoperi mai ușor respectivele șabloane:

1) Rememorarea amintirilor: Care este culoarea mașinii tale? – Care este ultima persoană pe care ai văzut-o alergând?
2) Reconstruirea amintirilor: Imaginează-ți că ești cu 6 metri mai înalt, cum se vede orizontul orașului? – Gândindu-te la o jucărie de plus, poți să ți-o imaginezi cu partea de sus a unui câine și partea de jos a unui hipopotam verde?
3) Reamintirea sunetelor: Poți să te gândești la una din melodiile preferate? – Gândește-te la sunetul aplauzelor, care este acesta?
4) Reconstruirea sunetelor: Poți să auzi sunetul unui saxofon și vocea mamei tale în același timp?
5) Dialog intern: Ia-ți un moment și ascultă-ți vocea interioară. Cum știi că aceasta este vocea ta? – În ce situații te gândești la tine cel mai mult?
6) Kinestezic rememorat: Imaginează-ți cum se simte zăpada în propriile mâini. – Când a fost ultima dată când ai atins o unealtă încinsă? – Când a fost ultima dată când ai fost nerăbdător?
7) Kinestezic reconstruit: Imaginează-ți cum sentimentul de degete lipicioase se transformă în unul de nisip care îți curge printre degete. – Imaginează-ți cum frustrarea se transformă în motivație.

Este important să păstrezi în minte, ca atunci când observi mișcările ochilor, că foarte mulți oameni vor avea o obișnuință a mișcării ochilor bazată pe sistemul lor de reprezentare. O persoană cu o inteligență vizuală foarte ridicată, va avea tendința ca înainte de toate să se uite în sus, iar apoi dreapta sau stânga, indiferent de senzorul căruia i-ar fi atribuită întrebarea.

Cea mai comună utilizare a mișcării ochilor în NLP este aceea de a determina sistemele de reprezentare ale unei persoane pentru a gândi sau pentru a lua o decizie. Și pentru că foarte multe aspecte, în ceea ce privește procesul gândirii, se află la nivel de subconștient, mișcările spontane ale ochilor pot fi extrem de importante atunci când se dorește modelarea gândirii unei persoane.

Votează