Dacă primeam un bănuț de fiecare dată când o persoană-mi spunea că nu poate, ea încercând o singură dată să obțină un lucru, până acum strângeam o mică avere. Pe mine mă obosesc oamenii aceia care spun „am încercat și nu mi-a ieșit”, unde pentru ei a încerca înseamnă a face un lucru o singură dată.

„Am încercat să alerg, dar nu am reușit” este fraza ce o aud cel mai des de la oamenii cărora le povestesc că am terminat un maraton. Și probabil persoanele respective cred că m-am dus direct la București și fără niciun antrenament am alergat 42 de km. Și eu, la fel ca oricare dintre voi, am început cu 1 km, alții încep poate cu câteva sute de metri, însă important este ce se întâmplă după ce încerci.

Uneori, avem așteptările atât de mari încât a încerca înseamnă a eșua lamentabil, și cred că aici greșim. Avem tendința de a ne seta o așteptare, care de nivel de dificultate se poate atinge doar pe termen lung, și ne dorim s-o realizăm mâine, nu peste o lună sau un an.

Încetează să mai spui că ai încercat, dacă pentru tine a încerca reprezintă o singură aruncare de băț. Pentru că nu încerci, ci doar îți asiguri un eșec care probabil te va demoraliza.

a-incerca-o-data

Încetează să mai spui că ai încercat, dacă pentru tine lucrurile se termină cu a încerca, ci nu cu a reuși. Scopul nu stă în încercarea în sine, ci în rezultatul de succes din urma încercării, așa că n-o lăsa baltă din prima.

Fie încetezi, fie încerci de atât de multe ori încât eșecurile de care ai parte să nu mai conteze în momentul în care ajungi să finalizezi printr-un succes. Acestea două sunt singurele opțiuni.

Având în vedere cele 7 principii ale eșecului pe care le-am prezentat într-un articol anterior, cred că sunt necesari 3 pași ( în ordinea prezentării lor ) prin care putem să vedem încercarea nu ca pe o simplă acțiune, ci ca pe o strategie prin care să ne atingem obiectivele:

1. Conștientizarea eșecului și încercarea continuă

A avea parte de un eșec nu este cel mai rău lucru care ți se va întâmpla în viața asta. Eșecurile sunt bune, trebuie doar să începi să vezi acest lucru. Din momentul în care poți vedea beneficiile eșecului, vei ajunge să și conștientizezi foarte bine că un eșec nu te poate opri, și astfel „a încerca” nu mai este o simplă acțiune, ci o strategie prin care să ne atingem obiectivele.

2. Atitudine prin zâmbet și prin perspective pozitive

Mai important decât încercarea în sine este atitudinea pe care o ai față de încercare. Dacă tratezi totul cu zâmbetul pe buze, atunci eșecurile apărute în urma încercărilor tale nu te vor mai afecta atât de mult.

Ba dimpotrivă, eșecurile te vor ajuta să vezi și alte perspective, multe din ele foarte pozitive. Continuă să zâmbești și în momentul în care ai parte de un eșec.

3. Rutine pozitive care să te scape de depresia din spatele eșecului

Atunci când încerci și ai parte de un eșec ce faci? Probabil te plafonezi și nu mai ai chef de nimic. Nu-i problemă, toți trecem prin asta, important este să știm cum să ieșim din această rutină vicioasă.

Responsabilizarea este cea mai puternică rutină pozitivă pe care o cunosc. Să spunem că ai un prieten care are un proiect. Dacă are nevoie de ajutor, responsabilizează-te cu câteva din task-urile lui și atunci când vei avea o pasă proastă, task-urile respective te vor distrage de la depresia ta pentru că nu vei putea să-ți refuzi prietenul, mai ales că i-ai promis.

Cel mai bun motiv pentru care să nu renunți

Dacă renunți, se va alege praful, însă nu acesta este cel mai bun motiv pentru a nu renunța. Vreau să te gândești la cum va fi succesul în cazul în care vei reuși să duci la bun sfârșit ceea ce ți-ai propus. Imaginează-ți! Totul ar fi frumos, nu? Sunt sigur!

Dacă renunți, imaginea pe care doar ce ai avut-o în minte nu va ajunge niciodată să fie reală. În schimb, dacă continui, atunci te asigur că se va întâmpla mai repede decât îți imaginezi.

A încerca nu înseamnă a face lucrurile doar o dată
5 din 2 voturi