În competitivitatea erei noastre, schimbarea și inovarea sunt esențiale pentru a supraviețui și, totodată, pentru a ajunge de succes. În ciuda acestui fapt, foarte mulți oameni încă își dezvoltă strategiile pe baza unei gândiri vechi ce a fost eficientă în trecut, dar care îi face să eșueze în prezent. Și pentru ca acești oameni trebuie ținuți la distanță, tu ar trebui să ai o gândire „out of the box” și inovativă.

nu-fi-dinozaur-evolueaza-inoveaza

O astfel de gândire înseamnă să fii ai o gândire neconvențională, însă ce reprezintă acest lucru mai exact? Oamenii ce au o gândire neconvențională ies în evidență prin amalgamul de idei pe care le au dintr-o multitudine de arii. Adesea se folosesc de anumite părți ale simplelor concepte, îmbinându-le într-o idee unică și inovativă, ce reprezintă o soluție pentru o problemă.

Pentru a exprima mai bine diferența dintre convențional și neconvențional, am făcut următoarea comparație:

Gândire convențională Gândire neconvențională
Gândire sigură, lipsită de riscuri În misiunea continuă pentru improvizare sau perfecționare
Folosirea de expresii precum „toată lumea o face în felul acesta” Gândesc și acționează diferit față de majoritatea oamenilor
Acceptarea lucrurilor așa cum sunt Reevaluează totul, inclusiv propriile credințe și asumpții, schimbându-le în caz că este necesar
Evitarea exprimării opiniilor pentru a nu intra în conflicte Integrează idei nebunești în idei noi și soluții
Urmează trenduri Nu sunt limitați la alți oameni
Nu doresc să gândească, preferă task-urile repetabile Le plac schimbările și le văd ca pe o oportunitate pentru a îmbunătății
Au o gândire negativă Doresc să facă și să învețe lucruri noi chiar dacă acestea nu vor funcționa după așteptări
Nu se întreabă de ce lucrurile sunt așa cum sunt Exprimă într-un mod deschis tot ceea ce gândesc
Continuă să folosească strategii neeficiente în ciuda conștientizării alternativelor Valorifică gândirea și crează una nouă.

 

Toată lumea s-a născut cu o gândire neconvențională, iar pentru a te convinge, observă un copil și vei vedea câtă creativitate și liberă gândire are. Din păcate, odată cu înaintarea în vârstă a copiilor, aceștia sunt învățați să fie la fel ca restul lumii, fie în familie, fie la școală, etc. Aceștia sunt învățați să-și dezvolte o gândire convențională.

Probabil nu vei ajunge să ai o gândire ca a lui Albert Einstein, însă vei ajunge să gândești într-un mod mult mai creativ și neconvențional dacă ai în vedere următoarele 8 metode. De asemenea, de menționat că aceste activități vor fi mult mai ușor de întreprins în cazul în care implici și alți oameni, deci caută după grupuri de oameni cu care să creezi sau să încerci noile activități.

8 metode prin care să dezvoltăm gândire out of the box

1. Încearcă lucruri noi

Indiferent de natură, încearcă lucruri noi. Încearcă un nou stil de muzică, un nou tip de mâncare, noi tipuri de activitate. Călătorește dacă nu ai facăt-o. Fă-ți o listă cu locurile pe care ți-ar plăcea să le vizitezi și du-te acolo. Încearcă lucruri noi și vezi care ți se potrivește.

2. Pune-ți întrebări în legătură cu orice

Indiferent că este o credință pe care o ai, o idee sau chiar și o activitate, învață să te autoevaluezi și să îți pui întrebări în legătură cu orice. Înainte de a cere părerile celorlalți, cere-ți o părere ție și gândește totul din cât mai multe perspective.

3. Obișnuiește-te cu negativitatea celorlalți

Cei cu gândire convențională vor avea mereu ceva negativ de spus și în mod sigur nu vor fi de acord cu tine, așa că învață să te obișnuiești cu astfel de oameni și cu părerile pe care acești oameni le au. Atât timp cât vei ține cont de spusele lor, dezvoltarea unei gândiri „out of the box” va fi imposibilă.

4. Părerile diferite față de ale tale

Discută cu cei care au o părere diferită de a ta și încearcă să le înțelegi ideile. Acceptă-le punctele de vedere, cu toate că sunt diferite de ale tale, și încearcă să găsești acele detalii care îți vor fi benefice sau te vor ajuta.

5. Discută cu oamenii diferiți

Fie că sunt mai tineri, mai bătrâni, pensionați, din alte țări, cu diferite meserii, cu diferite gusturi, etc. discută cu aceste persoane și învață din experiențele pe care le-au trecut. Te-ar putea uimi cât de multe au ceilalți de spus.

6. Încearcă lucruri noi și nesigure

S-ar putea ca multe din ideile care-ți vin în minte să nu fie atât de sigure precum altele sau precum așteptările tale. Însă, acelea care nu necesită prea multe resurse ar trebui încercate fără vreun semn de întrebare. Tot ce ai nevoie este o doză de nebunie ( pe care sunt sigur că o ai ) și multă voință și perseverență.

7. Învață din ceea ce nu funcționează

Se întâmplă de prea multe ori ca atunci când ceea ce întreprindem nu ne atinge așteptările, să ne împotmolim atât de rău încât să renunțăm. Eșecul nu este acel lucru de care ar trebui să ne temem, așa cum ni s-a tot transmis până acum. Eșecul este acel lucru din care trebuie să învățăm cât mai multe cu putință, pentru a ne asigura că acesta nu se repetă în exact aceleași ipostaze.

8. Nu te lua prea în serios

Umorul este o sursă excelentă pentru creativitate. Zâmbește cât mai des, mai ales atunci când lucrurile nu merg așa cum vrei tu. Indiferent care ar fi situația, zâmbește și ai grijă ca activitățile pe care le întreprinzi să aibă și o doză de amuzament.

Aceste 8 activități reprezintă un prim pas și au scopul de a crea un șablon în gândirea și obiceiurile tale ce te vor face să te simți mult mai confortabil cu toate noile idei, în general. Odată ce creezi această fundație, vei fi pregătit să faci următorii pași, devenind mult mai deschis către ideile noi.

Poate că ești deja inovativ și ai o gândire „out of the box”. Toată lumea crede acest lucru, însă ești tu cu adevărat inovativ?

  • Ești inovativ atunci când îți dezvolți singur uneltele necesare pentru a lucra;
  • Ești inovativ atunci când reușești să creezi o conexiune între idei;
  • Ești inovativ dacă nu știi să faci ceea ce faci;
  • Ești inovativ daca ești sceptic;
  • Ești inovativ dacă ești dispus să riști;
  • Ești inovativ dacă răspunsurile pe care le cauți nu sunt în cărți;
  • Nu ești inovativ dacă consideri că ai mereu dreptate.

Nu fi un dinozaur. Evoluează și inovează!

Atât timp cât o schimbare majoră ne sperie, a deveni un om cu o gândire neconvențională nu pare să fie atât de dificil. Neconvenționalul te poate ajuta să fi deschis la noile idei, mai creativ, mai flexibil și dispus să faci anumite riscuri pentru a inova și a câștiga.

8 metode prin care să dezvoltăm o gândire out of the box
5 din 2 voturi