Când stau de vorbă cu oamenii și le spun că alerg de la 5km în sus, aceștia îmi spun că au încercat și ei și că se plictisesc al naiba de mult, așa că renunță. Pentru unii muzica ajută enorm și pe tot parcursul antrenamentului ascultă muzică, însă tot sunt de părere că ar interveni plictiseala. Ai nevoie de câteva elemente personale acolo, care să te țină cu gândul în altă parte.

Alerg de aproape un an de zile și niciodată nu m-am plictisit, iar alergările mele au depășit 20km. Desigur, am început cu foarte puțin cu foarte puțin, însă pe măsură ce timpul trecea, se măreau și distanțele pe care le alergam. Iar pentru unele persoane, atunci când aleargă mult intervine plictiseala.

lucruri-gandit-alergare

Beneficiile alergatului sunt uimitoare, însă eu îl folosesc pe următorul atunci când vorbesc cu oamenii pentru a-i motiva: priveliștea și captarea energiei din mediul în care alergi. Acum o lună am alergat din Craiova până la Podari și înapoi, în jur de 17km, și pe lângă faptul că eram cu încă un prieten, ce m-a făcut să continui era în primul rând priveliștea. Da, probabil îmi vei zice că asta poți face și cu mașina. Însă, cu mașina, parcă totul zboară prea repede și nu apuci să te bucuri de peisaj.

Dacă la început ai probleme cu plictiseala în timpul alergării îți recomand două lucruri: fie alergi împreună cu încă un prieten, fie alegi si abordezi unul din următoarele gânduri și astfel nu vei mai avea parte de plictiseala în timpul alergărilor:

1. Problemele din viața personală.

Dacă sunt probleme care îți tot dau târcoale gândurilor tale, acesta este un semn că ar trebui să gândești în mod conștient la problemele respective. Alergatul este momentul ideal pentru soluționarea problemelor deoarece atunci se declanșează eliberarea de endorfine.

2. Înțelegerea propriului organism.

Alergatul, și în general exercițiile, sunt ideale pentru a ajunge să îți înțelegi propriul organism. Mie îmi place ca atunci când alerg să simt fiecare mușchi în parte cum acționează și. Asta mă face să înțeleg ce mușchi este acționat, când și de ce.

3. Înțelegerea propriilor gânduri.

Te-ai gândit vreodată cum arăți prin ochii celorlalți atunci când alergi? Dar într-un moment oarecare din viața ta? Asta ai putea face în timpul alergării, însă nu te gândi doar la cum arăți din punct de vedere fizic, ci la care este comportamentul și atitudinea ta.

4. Un proiect la care lucrez.

De foarte multe ori atunci când alerg mă gândesc la proiectele la care lucrez sau la care urmează să particip, fie că sunt de mare amploare sau nu. Astfel îmi dau seama cât de importante sunt pentru mine pentru că încerc să le privesc din cât mai multe perspective și, de asemenea, încerc să înțeleg beneficiile.

5. Problemele persoanelor apropiate.

Dacă oamenii din jurul meu au probleme pe care le-au împărtășit cu mine, mă voi gândi la asta în timp ce alerg. Sunt un tip care ajuta de fiecare dată când are posibilitatea, astfel că alergatul pare un moment bun pentru înțelegerea problemelor celorlalți și totodată pentru găsirea de soluții.

6. Reflectarea asupra lucrurilor pe care le-am învățat.

Alergatul este momentul ideal pentru multe. Atunci când învăț un lucru nou, o abilitate nouă, orice, îmi place să reflectez asupra lucrului respectiv și să îl analizez din cât mai multe perspective diferite posibile. De exemplu, în urma unor astfel de reflectări, ajung să dezvolt subiecte și să le abordez prin intermediul blogului.

7. Natura, priveliștea, orizontul.

Așa cum ziceam la începutul articolului, natura este unul din cele mai bune elemente motivaționale pentru mine atunci când alerg, asta poate pentru că sunt și o persoană vizuală. Însă de fiecare dată când descopăr noi orizonturi, asta mă face să continui să alerg.

8. Gânduri pozitive.

Și asta este o categorie ce le cuprinde pe toate celelalte, pentru că gândurile pozitive sunt prezente oricând. Mereu am o perspectivă pozitivă asupra lucrurilor pe care le fac, asupra gândurilor mele, asupra acțiunilor mele.

Data viitoare când ieși la alergat ține minte aceste idei și abordează-le pe rând. Sunt sigur că tot ceea ce ți se părea plictisitor până acum, ți se va părea de fapt mult mai interesant.

Votează